javră sf [At: LB / V: ~bră, ~vlă / Pl: ~re, jevre / E: ucr жавра „câine care mușcă”] 1 (Dep) Câine. 2 (Spc) Câine bătrân. 3 (Reg) Câine prost care latră degeaba. 4 (Reg) Câine rău care mușcă. 5 Câine slab și prăpădit Si: cotarlă, jigodie, potaie. 6 (Fig) Om lipsit de caracter. 7 (Fig; rar) Om bătrân. 8 (Fig) Om leneș. 9 (Fig) Om bârfitor. 10 (Fig) Femeie clevetitoare. 11 (Reg) Cal bătrân și neputincios.

JAVRĂ (pl. -re) sf. 🐒 1 Cîine care latră într’una: n’am văzut de cînd sînt o ~ mai antipatică (car.); socotind bietele javre flămînde că au dat peste vre-o mană (odob.); lupul cînd îmbătrînește, toate javrele îl latră (pann) ¶ 2 Figurat Bărbat sau femeie care nu mai tace din gură, ca și cum ar lătra într’una; om răutăcios, femeie răutăcioasă: și cum i-o dau în mînă, javra dracului... îi desleagă... ața de la picior (crg.) [comp. rut. žavra].

JAVRĂ, javre, s. f. 1. Cîine mic, slab, prăpădit; p. ext. (depreciativ) cîine; potaie, jigodie. Javre cu cozi subțiri, cu stîrvurile supte, începură să se arate în lungul uliței. CAMILAR, T. 113. Era o javră slăbuță, cu urechi ciulite de liliac și cu ochii boldiți. SADOVEANU, B. 46. Cel puțin vreo cinci potăi ciobănești, printre destule javre de mîna a doua, erau stăpîni pe situație. GALACTION, O. I 310. ◊ (Urmat de determinări pleonastice) Nu concepea să plece după tîrguieli sau la plimbare, fără o javră de cățel cu zgardă și curelușă. PAS, Z. I 90. De la o colibă, o javră de cîine veni spre mine, lătrînd. DUNĂREANU, CH. 135. 2. Termen de ocară pentru oameni. Javra dracului se face a o căuta de ou și-i dezleagă... ața de la picior. CREANGĂ, A. 57. ◊ (Urmat de determinări indicînd substantivul la care se referă termenul) O să-l omorîm pe javra de Ștefănescu. STANCU, D. 145.

JAVRĂ ~e f. fam. 1) Câine jigărit, care trezește milă și repulsie, potaie; cotarlă; jigodie. 2) fig. Om lipsit de caracter; om de nimic. [Sil. ja-vră] /Din Javana

javră m. și f. 1. câine ce latră mereu; 2. fig. om flecar, ființă tărîtoare. [Cf. rut. JAVRA, câine].

JABRĂ s. f. v. javră.

jabră² sf vz javră corectat(ă)

javlă sf vz javră

❍JAVLĂ (pl. -le) sf. Olten. (ciauș.) = JAVRĂ.

JABRĂ, jabre, s. f. v. javră.

javră (desp. ja-vră) s. f., g.-d. art. javrei; pl. javre

javră (ja-vră) s. f., g.-d. art. javrei; pl. javre

javră s. f. (sil.-vră), g.-d. art. javrei; pl. javre

javră, javre s. f. (peior.) om lipsit de caracter

JAVRĂ s. cotarlă, jigodie, potaie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă, (Transilv.) holă, (Mold. și Bucov.) păhaie, (Mold.) pohârlă, (prin Transilv.) teaucă. (O ~ de câine.)

javră s.f. (mai ales deprec.) 1 (zool.) jigodie, potaie, cotei, cotarlă, jigăraie, șarlă, cotaie, holă, păhaie, pohârlă, pujlă, teaucă, tută (v. tut²), <reg.; deprec.> cotiuhă, jagardea, schilă. O mulțime de javre se adună în jurul tomberoanelor. 2 fig. derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, pușlama, secătură, căzătură, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanță, <fig.; înv. și pop.> lingoare, <fig.; pop. și fam.> scârnăvie, <fig.; fam.; deprec.> cârnat, pintenat, tinichea, <fig.; reg.> jagardea, loază, lozenie, postoroncă, <fig.; reg.; deprec. sau peior.> jabă, șulfă, <fig.; deprec.> poamă, <fig.;peior.> gunoi. Individul este o javră lipsită de caracter.

JAVRĂ s. cotarlă, jigodie, potaie, (pop.) jigăraie, șarlă, (reg.) pujlă, schilă. (Transilv.) holă, (Mold. și Bucov.) păhaie, (Mold.) pohîrlă, (prin Transilv.) teaucă. (O ~ de cîine.)