lefușoară sf [At: (a. 1845) URICARIUL, V, 362/12 / V: lefș~, (pop) lefcio~ / Pl: ~re / E: leafă¹ + -ușoară] 1-8 (Irn; șhp) Leafă¹ (1-2, 7-8) (mică).

lefcioară sf vz lefușoară

lefșoară sf vz lefușoară

LEFȘOARĂ, lefșoare, s. f. (Familiar) Diminutiv al lui leafă. Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefșoare, Am îmbogățit eu statul, cumpărîndu-mi moșioare. ALEXANDRESCU, M. 170.

1) leáfă f., pl. lefĭ și lefurĭ, vechĭ (Let. 2, 85 și 221) lefe (din maĭ vechĭu lefea, azĭ ironic, turc. ’ólefé, ’ülufé, ulufé, d. ar. ’ulufé, pl. d. alef, pășune, de unde „nutreț, pensiune, soldă”; ngr. lufés, alb. lĭufé, sîrb. rut. lefa, bg. lefe, rus. lafá). Vechĭ. Soldă. Oaste în leafă, oaste de mercenarĭ. Azĭ. Simbrie, salar: leafa unuĭ servitor, unuĭ mercenar, unuĭ funcționar, unuĭ ministru. – Dim. lefușoară (est), -fșoară (vest). V. apuntament.

lefșoáră, lefușoáră, V. leafă 1.

lefușoară (fam.) s. f., g.-d. art. lefușoarei; pl. lefușoare

lefușoară/lefșoară (fam.) s. f., g.-d. art. lefușoarei/lefșoarei; pl. lefușoare/lefșoare

lefușoară/lefșoară s. f., g.-d. art. lefușoarei/ lefșoarei; pl. lefușoare/lefșoare

lefșoară v. lefușoară

lefușoară, lefușoare s. f. (dim.) retribuție, salariu

LEFUȘOARĂ s. (pop.) simbrioară.

LEFUȘOARĂ s. (pop.) simbrioară.