leică¹ sfs [At: H XVII, 351 / E: bg лелка] (Pop) 1 (Trs; Mun) Lele¹ (4). 2 (Reg) Termen de afecțiune cu care sora se adresează fratelui. 3 (Urmat de un nume de persoană) Lele (2). 4 (Îe) Suge, ~, să-ți faci scurteică Se spune în batjocură celor bețivi. 5 (Irn; îe) A poftit ~ca Guța la mere acre Se spune acelora care își doresc lucruri pe care nu le pot avea. 6 (Îe) Altă Stancă, ~ vorbă Se spune despre cineva care nu înțelege sensul spuselor cuiva. 7 Termen de respect folosit de nepoți pentru a vorbi cu sau despre o mătușă. 8 Termen de respect folosit de copii pentru a vorbi cu sau despre mama vitregă. 9 Termen afectiv cu care un bărbat se adresează fetei sau femeii iubite sau vorbește despre ea Si: iubită. 10 Termen pe care și-l atribuie o fată sau o femeie când vorbește cu sau despre bărbatul iubit. 11 (Fam) Termen folosit în cursul povestirii și care fără a fi adresat unei persoane, subliniază o relatare, o afirmație.

LEICĂ¹ s. f. (Popular, adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Lele. Nu te supăra, leică, o luă, tot cu duhul bunătății, și Angheluș a Stanei. PAS, L. I 125. Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră! COȘBUC, P. I 97. Cînd o trecu jumătate [apa], Leica-l trase de la spate. TEODORESCU, P. P. 321. ♦ Termen afectiv cu care o femeie se adresează unui bărbat. Ce-i veni fetei în gînd, zise fratelui său: urcă-te, leică, într-un copaci mare. ISPIRESCU, L. 336. – Pronunțat: lei-.

leică¹ (lele) (pop.) s. f., g.-d. art. leichii

leică¹ (lele) (pop.) s. f., g.-d. art. leichii

leică (lele) s. f., g.-d. art. leichii; pl. leici

LEICĂ s. v. lele, leliță, mătușă, pâlnie, țață.

leică¹ s.f. 1 (pop.) <pop.> lele, nană, țață, <reg.> naică, țaică². Sora ei mai mare, leica Ana, este plecată la o vecină. 2 (reg.) v. Lele. Leliță. Mătușă. Nană. Tătăișă. Țață.

leică² s.f. (reg.) $v. Pâlnie.

leică s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. PÎLNIE. ȚAȚĂ.