LEXICON, lexicoane, s. n. Dicționar. ♦ (Rar) Enciclopedie (pe domeniu de specialitate). – Din lat., fr. lexicon.

lexicon sn [At: DOSOFTEI, V. S. 6^r/6 / Pl: ~oane / E: ngr λεξικόν, ger Lexicon, fr lexicon] 1 Dicționar. 2 (Îvr) Lexic (2). 3 (Înv) Dicționar grecesc. 4 Enciclopedie pentru un anumit domeniu.

LEXICON, lexicoane, s. n. Dicționar. ♦ (Rar) Enciclopedie (a unui domeniu). – Din lat., fr. lexicon.

LEXICON, lexicoane, s. n. Dicționar. Alte nații au lexicoane ca arhive a limbelor, nouă romînilor ne trebuie lexicon ca să putem înțelege ce se tipărește în romînește. RUSSO, S. 41.

LEXICON s.n. Dicționar. ♦ Dicționar tehnic sau enciclopedic, de obicei în mai multe volume, cuprinzînd cunoștințe de orientare din anumite domenii; enciclopedie (a unui domeniu). [Pl. -oane. / < lat. lexicon].

LEXICON s. n. operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc. ◊ dicționar tehnic sau enciclopedic, cuprinzând cunoștințe de orientare din anumite domenii. (< lat., fr. lexicon, gr. lexikon)

LEXICON ~oane n. Dicționar special care include terminologia unui domeniu anumit. /<lat. lexicon

lexicon n. dicționar prescurtat: lexicon de conversațiune, enciclopedie.

*lexicón, V. lexic.

*léxic n., pl. e (vgr. lexikón, dicționar, d. léxis, vorbă, légo, vorbesc). Dicționar, vocabular, maĭ ales prescurtat. – Și lexicón, pl. oáne. V. glosar.

lexicon s. n., pl. lexicoane

lexicon s. n., pl. lexicoane

lexicon s. n., pl. lexicoane

LEXICON s. n. (< lat. lexicon, gr. lexikon „lexic”): 1. dicționar în mai multe limbi, ca de exemplu Lexiconul de la Buda, 1825, care cuprindea cuvinte românești, latinești, ungurești și nemțești. 2. (rar) enciclopedie în mai multe volume, care cuprinde cunoștințe de orientare din anumite domenii, ca de exemplu Lexiconul tehnic român Vol. I-VII, București, 1949-1955, care cuprinde termeni din chimie, fizică, matematică, biologie, agronomie, botanică și zootehnie; Lexiconul tehnic român, Vol. I-XIX, București, 1957-1965 etc.

LEXICONUL DE LA BUDA, nume sub care este cunoscut „Lesiconul romanesc-latinesc-unguresc-nemțesc”, apărut la Buda în 1825. Elaborat de reprezentați ai Școlii Ardelene (început de S. Micu, principalii autori au fost: P. Maior, I. Cornelli, V. Coloși, I. Teodorovici ș.a.). Marchează începutul lexicografiei românești moderne (are c. 10.000 articole-titlu și conține indicații etimologice), pe care a influențat-o în sens latinizant.

LEXICON s. v. dicționar.

lexicon s.n. (lingv.) 1 (adesea urmat de determ. care indică specificul) dicționar, vocabular, <astăzi rar> lexic, <înv.> condică, cuvântar, glosar, lexicografie, lexicologie, vorbar. Și-a cumpărat un lexicon de termeni medicali. 2 (înv.) v. Lexic. Vocabular.

LEXICON s. dicționar, vocabular, (înv.) condică, cuvîntar, vorbar. (~ de termeni tehnici.)