LEȘINĂTURĂ, leșinături, s. f. (Fam.) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de putere. – Leșina + suf. -ătură.

leșinătură sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ri / E: leșina + -ătură] 1-2 (Rar) Leșin (1-2). 3 (Dep) Ființă foarte slabă, lipsită de vlagă. 4 (Prt) Om lacom.

LEȘINĂTURĂ, leșinături, s. f. (Depr.) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de putere. – Leșina + suf. -ătură.

LEȘINĂTURĂ, leșinături, s. f. (Rar) Ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă, de puteri. O leșinătură de cal. ♦ Stîrpitură. Nu mă voi înjosi niciodată să cumpăr slujbă cu bani de la o leșinătură de ciocoi ca tine. FILIMON, C. 137.

leșinătură f. 1. ființă totdeauna, flămândă; 2. fig. se zice de o ființă slabă și urîtă: leșinătură de femeie, leșinătură de cal.

leșinătúră f., pl. ĭ. Fig. Ființă fără vigoare (leșinată): o leșinătură de om, de cal. Mîncare slabă, care nu te întărește: o leșinătură de borș de lobodă.

leșinătură (fam.) s. f., g.-d. art. leșinăturii; pl. leșinături

leșinătură (fam.) s. f., g.-d. art. leșinăturii; pl. leșinături

leșinătură s. f., g.-d. art. leșinăturii; pl. leșinături

leșinătură, leșinături s. f. (peior.) ființă foarte slabă, lipsită cu totul de vlagă / de putere

LEȘINĂTURĂ s. v. inconștiență, leșin, lipotimie, nesimțire, stârpitură.

leșinătură s.f. I 1 (med., med. vet.; rar) v. Inconștiență. Leșin. Lipotimie. Nesimțire. 2 (înv. și reg.) v. Leșin. Sfârșeală. II fig. 1 (de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) <fig.> stârpitură, <fig.; reg.> obidă. O leșinătură de câine le ieși în cale. 2 (peior.) <fig.; peior.> drojdie, gunoi, lepădătură, pleavă, putregai, scurs¹, scursoare, scursură, spumă, substructură, <fig.; pop.; peior.> codină. Acești indivizi fac parte din leșinătură societății.

leșinătură s. v. INCONȘTIENȚĂ. LEȘIN. LIPOTIMIE. NESIMȚIRE. STÎRPITURĂ.