licărire¹ sf [At: POLIZU / V: (îvp) licur~ / Pl: ~ri / E: licări¹] 1-3 Lumină (de slabă intensitate) (difuză sau) intermitentă Si: licăr (4), licăriș (1), licărit¹ (1-3), licăritură, (pop) licurici (8), (îvr) licureală. 4 (Reg) Fulgerare. 5 (Mun) Clipire. 6 (Reg) Mocnire a focului Si: licărit¹ (6). 7 Reflectare cu intermitență a luminii Si: licărit¹ (7), lucire, sclipire, strălucire. 8 (Fig) Manifestare. 9 (Reg) Mișcare rapidă și neregulată Si: licărit¹ (9). 10 (Mun) Producere a unei senzații dureroase bruște Si: licărit¹ (10), săgetare. 11 (Ban) Producere a unui fior prin atingeri ușoare asupra unor părți ale corpului Si: licărit¹ (11). 12 (Mol; d. ape curgătoare) Producere a unui zgomot prin lovirea de pietre sau de maluri Si: clipocire¹ (1), licăriș (2), licărit¹ (12).

LICĂRIRE, licăriri, s. f. 1. Faptul de a licări; lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente. V. scînteiere, pîlpîire. Stelele apărură deodată și sub licărirea lor Dunărea se arătă albă. GALACTION, O. I 198. Un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer. MACEDONSKI, O. I 63. O licărire de lumină se ivește ca o stea tremurătoare în fundul unei nopți de vară. VLAHUȚĂ, O. AL. I 216. ◊ Fig. O licărire de nădejde îl înviora pentru cîteva clipe. BART, E. 345. 2. Sclipire, lucire, strălucire (a metalelor, pietrelor prețioase, obiectelor lucioase, ochilor etc.). Avea în ochi o licărire deznădăjduită. DUMITRIU, N. 111. Ochii ei îl învăluiră într-o licărire scurtă de bucurie. VORNIC, P. 49. Iar pe vechiul zid, pe care liliacu-atîrnă grape, Licăriri de pietre scumpe licurici zglobii presar. MACEDONSKI, O. I 155. – Variantă: licurire (ODOBESCU, S. I 142) s. f.

licărire f. 1. lumină slabă; 2. fig. ușoară aparență: o licărire de speranță.

licăríre f. Lumină slabă. Fig. Ușoară aparență: o licărire de speranță.

licurire sf vz licărire¹

licărire s. f., g.-d. art. licăririi; pl. licăriri

licărire s. f., g.-d. art. licăririi; pl. licăriri

licărire s. f., g.-d. art. licăririi; pl. licăriri

LICĂRIRE s. v. sclipire.

licărire s.f. I 1 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit¹, străfulgerare, <livr.> scintilație, <rar> licăriș, licăritură, sclipitură, <înv. și pop.> lucoare, zare, <pop. și fam.> sclipet, <pop.> licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, <poetic> senin, vâltoare, <fig.> clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi¹, tremur, tremurare, vâlvătaie, <fig.; pop.> clipeală. 2 licăr, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, <rar> sticliș, <fig.> foc, lumină, rază, scăpărare, <fig.; reg.> strelici. II fig. <fig.> licăr, licărit, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare.

LICĂRIRE s. 1. licăr, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (O ~ de lumină.) 2. lucire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ~ ciudată a ochilor.)