licărit¹ sn [At: DDRF / V: (reg) licur~ / Pl: ~uri / E: licări¹] 1-3 Licărire¹ (1-3). 4 (Reg) Fulgerare. 5 (Mun) Clipire. 6-7 Licărire¹ (6-7). 8 (Fig) Manifestare. 10-12^[1] Licărire¹ (10-12).

licărit², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: licări¹] (Rar) 1 Care se manifestă slab. 2 Care are o apariție nesigură.

LICĂRIT s. n. Licărire. Uneori, ochii-i negricioși își străluceau luminițele de parcă toată dragostea și viața ei își topiseră tăria în licăritul lor. MIHALE, O. 356. Tăcere. Cîmpia dormita sub licăritul neîntrerupt al stelelor. id. ib. 462.

licurit sn vz licărit¹

licărit s. n., pl. licărituri

licărit s. n., pl. licărituri

licărit s. n., pl. licărituri

LICĂRIT s. v. sclipire.

licărit s.n. I 1 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit¹, străfulgerare, <livr.> scintilație, <rar> licăriș, licăritură, sclipitură, <înv. și pop.> lucoare, zare, <pop. și fam.> sclipet, <pop.> licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, <poetic> senin, vâltoare, <fig.> clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi¹, tremur, tremurare, vâlvătaie, <fig.; pop.> clipeală. 2 licăr, licărire, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, <rar> sticliș, <fig.> foc, lumină, rază, scăpărare, <fig.; reg.> strelici. II fig. <fig.> licăr, licărire, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare.

LICĂRIT s. licăr, licărire, lucire, scăpărare, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (Un ~ de lumină.)