lingou sn [At: BARCIANU / Pl: ~ri / E: fr lingot] 1 Bloc de metal sau de aliaj obținut prin turnare în lingotieră, ce urmează să fie prelucrat prin forjare și ale cărui mărime și formă depind de natura metalului sau a aliajului respectiv Si: (înv) drug. 2 Bloc de metal monetar pur, cu formă și greutate stabilite de uzanțele internaționale Si: (înv) drug.

LINGOU, lingouri, s. n. Bloc de metal sau de aliaj obținut prin turnare în lingotieră. Lingouri de aur, de oțel etc. ▭ Prin turnarea continuă a lingourilor (direct în laminor) se obțin mari economii de utilaj și combustibil. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 1/4.

LINGOU s.n. Bloc de metal sau de aliaj obținut prin turnare într-o lingotieră. [< fr. lingot].

LINGOU s. n. bloc de metal sau aliaj obținut prin turnare într-o lingotieră. (< fr. lingot)

LINGOU ~ri n. Masă de metal sau de aliaj turnat. /<fr. lingot

*lingóŭ n., pl. urĭ (fr. lingot, d. engl. ingot, lingoŭ). Barb. Drug de aur saŭ de argint în ainte de a fi prefăcut în monedă.

lingou s. n., art. lingoul; pl. lingouri

lingou s. n., art. lingoul; pl. lingouri

lingou s. n., art. lingoul; pl. lingouri

LINGOU s. bară, (înv.) drug, șină. (Un ~ de aur.)

lingou s.n. bară, <înv.> drug, limbă, șină. A depus lingoul de aur într-un seif al băncii.

LINGOU s. bară, (înv.) drug, șină. (Un ~ de aur.)