livid, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 394 / Pl: ~izi, ~e / E: fr livide, lat lividus] 1 (D. fața omului) Învinețit de emoție, de frig, de oboseală Si: vânăt. 2 (Fig; d. lumină) Lipsit de intensitate Si: pal, slab. 3 (Pex; d. obiecte, ființe) Care are o culoare plumburie, mohorâtă.

LIVID, -Ă, livizi, -de, adj. (Mai ales despre fața omului) Vînăt, învinețit (din cauza unei emoții, a oboselii, a bolii, a morții). Figurile noastre aveau o înfățișare lividă. C. PETRESCU, S. 238. Lividă era gușa curcanului, ca și cum un început de gangrenă ar fi pus stăpînire pe dînsa. ANGHEL, PR. 94. Livid la față, desfigurat, cu hainele rupte, se zbătea între patru gardiști. VLAHUȚĂ, O. A. 472.

LIVID, -Ă adj. Palid, învinețit (la față). [< fr. livide, lat. lividus].

LIVID, -Ă adj. palid, învinețit la față. (< fr. livide, lat. lividus)

LIVID ~dă (~zi, ~de) 1) Care are fața palidă din cauza unor emoții negative, de oboseală sau de frig. 2) (despre lumină) Care este foarte slab; care abia licărește. /<fr. livide, lat. lividus

livid a. de coloare plumburie, albăstriu bătând în negru: față lividă.

*lívid, -ă adj. (lat. lividus). Galben verziŭ, vînăt: om cu fața lividă de foame.

livid adj. m., pl. livizi; f. lividă, pl. livide

livid adj. m., pl. livizi; f. lividă, pl. livide

livid adj. m., pl. livizi; f. sg. lividă, pl. livide

LIVID adj. învinețit, verde, vânăt. (~ la față de mânie.)

livid, -ă adj. 1 (despre oameni, despre față sau despre părți ale acesteia) învinețit, vânăt, verde, <livr.> exsanguu, <reg.> vâlced. Un bătrân, livid la față, moțăia pe un scaun. 2 fig. (despre lumină, surse de lumină etc.) discret, pal, palid, slab, spălăcit, stins², <fig. > debil, plăpând, surd, <fig.; rar> sleit². Lampadarul răspândea o lumină lividă. Abia i se distinge silueta în razele livide ale lunii.

LIVID adj. învinețit, verde, vînăt. (~ la față de mînie.)