lucire sf [At: PSALT. 322 / Pl: ~ri / E: luci] 1 Răspândire de lumină Si: sclipire. 2-3 Strălucire (de scurtă durată) Si: sclipire, scânteiere, scăpărare, fulgerare. 4 Lumină slabă, difuză, produsă de un astru sau de o altă sursă de lumină. 5 (Lpl) Raze luminoase. 6 (Înv; fig) Celebritate. 7 (Rar; lpl) Manifestări ale unei persoane care se remarcă prin calități deosebite. 8 (Fig) Sclipire deosebită a ochilor, exprimând o emoție puternică, o dorință etc. 9 Strălucire produsă prin reflectarea luminii. 10 Reflex luminos sau strălucitor produs de unele corpuri, metale, pietre prețioase. 11 (Rar) Suprafață strălucitoare a anumitor obiecte, având calitatea de a răsfrânge razele de lumină. 12 (Îvr) Întindere de apă Si: mare. 13 (Fig) Înfiripare a unui gând, a unei imagini, a unui sentiment etc. 14 (Fig) Semn abia perceptibil Si: urmă.

LUCIRE, luciri, s. f. Faptul de a luci, răspîndire de lumină; strălucire. O dungă de soare s-arată și-i crește pe șesuri lucirea, Și iată-l în toată mărirea Puterii pe veci! COȘBUC, P. II 9. A faclelor lucire răzbind prin pînza fină Răsfrîng o dureroasă lumină din lumină. EMINESCU, O. I 96. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, P. A. 124. ♦ Scînteiere, sclipire. În soarele dimineții hainele lui aveau luciri și o piatră scumpă îi fulgera la cușmă. SADOVEANU, O. VII 9. Strălucea departe o lucire de ape. C. PETRESCU, S. 9. Fata tresări de mulțumire. Lucirea ochilor ei străbătea întunericul nopții. REBREANU, I. 81.

lucire f. lumină (mare sau mică): luciri de lună AL.

lucíre f. Strălucire, lucoare.

lucire s. f., g.-d. art. lucirii; pl. luciri

lucire s. f., g.-d. art. lucirii; pl. luciri

lucire s. f., g.-d. art. lucirii; pl. luciri

LUCIRE s. 1. v. sclipire. 2. v. strălucire. 3. licărire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ciudată ~ a ochilor.)

lucire s.f. I 1 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit¹, străfulgerare, <livr.> scintilație, <rar> licăriș, licăritură, sclipitură, <înv. și pop.> lucoare, zare, <pop. și fam.> sclipet, <pop.> licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, <poetic> senin, vâltoare, <fig.> clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi¹, tremur, tremurare, vâlvătaie, <fig.; pop.> clipeală. Admiră lucirea stelelor pe cer. 2 brianță, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire, <livr.> efulgență, <rar> luciditate, străluciu, străluminare, <înv.> luceală, luceață, lucime, lucoare, lucor, sticleală, străluceală, strălucitură, strălucoare, <fig.> foc. O fascinează lucirea diamantului. Își ferește ochii de lucirea zăpezii. 3 licăr, licărire, licărit, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, <rar> sticliș, <fig.> foc, lumină, rază, scăpărare, <fig.; reg.> strelici. Îndrăgostiții nu-și pot ascunde lucirea din priviri. II fig. 1 <fig.> licăr, licărire, licărit, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare. Simte o lucire de speranță în suflet. 2 (înv.) v. Apologie. Cinste. Cinstire. Dafini (v. dafin). Elogiu. Glorie. Laudă. Lauri (v. laur). Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. 3 (înv.) v. Glorie. Grandoare. Măreție. Mărire. Slavă. Splendoare. Strălucire. 4 (înv.) v. Celebritate. Faimă. Glorie. Prestigiu. Renume. Reputație.

LUCIRE s. 1. licăr, licărire, licărit, scăpărare, scăpărat, scînteie, scînteiere, sclipeală, sclipire, sclipit, străfulgerare, (rar) licăriș, sclipitură, zare, (pop. și fam.) sclipet, (înv.) scăpărătură. (O ~ de lumină.) 2. scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire, (rar) străluciu, străluminare, (înv.) lucoare, strălucoare. (~ diamantului.) 3. licărire, scăpărare, scînteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ciudată ~ a ochilor.)