lucitor, ~oare [At: ASACHI, S. L., I, 176 / Pl: ~i, ~oare / E: luci + -tor] 1 a (D. aștri sau alte surse de lumină) Care răspândește lumină. 2 a (D. ochi, privire) Scânteietor. 3 a (Fig) Renumit. 4 a (Fig) Minunat. 5 a (Fig; d. oameni) Remarcabil. 6 a Evident. 7 a Care răsfrânge lumina din cauza strălucirii sau a netezimii. 8 a (D. culori) Aprins. 9 sn (Reg) Mistrie. 10 sn (Reg) Pieptene des.

LUCITOR, -OARE, lucitori, -oare, adj. (Despre surse de lumină) Care împrăștie lumină; strălucitor. Ca Iacov, frumos și tînăr, ce-adormise la fîntînă, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă. MACEDONSKI, O. I 94. De la nouri cătră soare Printre lună și luceferi, Stele mîndre lucitoare. CREANGĂ, P. 221. Cîte stele lucitoare... Pentru mine stau să joace. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398. ♦ (Despre obiecte) Care răsfrînge lumină, care sclipește. Bogatul păr ce-n unde lucitoare Cădea pe umeri. CERNA, P. 146. Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 148. Paloș tremurător Și la soare lucitor. TEODORESCU, P. P. 104. ♦ (Despre ochi) Plin de viață; expresiv; lucios. Uncheșul își aținti asupra lui ochii lucitori. SADOVEANU, O. VII 148.

LUCITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) (despre surse de lumină) Care lucește; strălucitor. 2) (despre obiecte) Care reflectă lumină; lucios; sclipitor. 3) fig. (despre ochi) Care vădește o strălucire deosebită; sclipitor; scânteietor. /luci + suf. ~tor

lucitor a. care lucește.

lucitor adj. m., pl. lucitori; f. sg. și pl. lucitoare

lucitor adj. m., pl. lucitori; f. sg. și pl. lucitoare

lucitor adj. m., pl. lucitori; f. sg. și pl. lucitoare

LUCITOR adj. 1. v. sclipitor. 2. v. lucios. 3. v. scânteietor.

LUCITOR adj. 1. licăritor, scînteietor, sclipitor, (astăzi rar) sclipind, (pop. și fam.) sclipicios, (înv.) scînteind, scînteios. (Lumină ~.) 2. lucios, scînteietor, sclipitor, strălucit, strălucitor, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 3. lucios, scînteietor, sclipitor, (rar) luciu, (înv.) sclivisit. (Un material ~.)