LUETĂ, luete, s. f. (Anat.) Uvulă. [Pr.: lu-e-] – Din fr. luette.

luetă sf [At: PUȘCARIU, L. R. II, 6 / P: lu-e~ / Pl: ~te / E: fr luette] (Atm) Omușor.

LUETĂ, luete, s. f. (Anat.) Omușor. [Pr.: lu-e-] – Din fr. luette.

LUETĂ s.f. (Anat.) Uvulă. [Pron. lu-e-. / < fr. luette].

LUETĂ s. f. uvulă. (< fr. luette)

luetă (desp. lu-e-) s. f., g.-d. art. luetei; pl. luete

luetă (lu-e-) s. f., g.-d. art. luetei; pl. luete

luetă s. f. (sil. lu-e), pl. luete

LUETĂ s. v. omușor.

luetă s.f. (anat.) omușor, omușorul gâtlejului (v. omușor), uvulă, <pop. și fam.> apărătuș, <înv. și reg.> limburuș, <reg.> copil², gușter, împărătuș, limba beregatei (v. limbă), limbă, limbucă, limbuș, limbuță, lindic, lindicuș, lindicușul gâtului (v. lindicuș), lindiruș, lindirușul gâtului (v. lindiruș), lingurică, mosor, oușor, puța gâtului (v. puță), puțișoară, sfârcul gâtlanului (v. sfârc), țâcul gâtului (v. țâc), țâmburuc, țâmburuș, ulmuș, <înv.> limbulă. Lueta este marginea posterioară, mobilă și contractilă a vălului palatului.

LUETĂ s. (ANAT.) omușor, uvulă, (reg.) gușter, împărătuș, limburuș, mosor, oușor.