lunecare sf [At: PSALT. 62/1 / V: (reg) ~nic~, (înv) lure~ / Pl: ~cări / E: luneca] 1 Pierdere a echilibrului prin călcare pe o suprafață netedă, lucioasă Si: (înv) lunecătură (1). 2 Mișcare continuă pe o suprafață netedă lucioasă, pe gheață, pe un plan înclinat, pe un teren umed etc. Si: (înv) lunecătură (2). 3 Cădere. 4 (Înv; fig) Seducere. 5 (Înv; fig) Păcat. corectat(ă)

LUNECARE, lunecări, s. f. Acțiunea de a luneca.

lunicare sf vz lunecare

lurecare sf vz lunecare

lunecare s. f., g.-d. art. lunecării; pl. lunecări

lunecare s. f., g.-d. art. lunecării; pl. lunecări

lunecare s. f., g.-d. art. lunecării; pl. lunecări

LUNECARE s. v. alunecare.

lunecare s.f. (în concurență cu „alunecare”) I 1 alunecare, alunecătură, <rar> alunecuș, lunecuș, <înv. lunecătură. Lunecarea pe gheață este foarte periculoasă. 2 alunecare, glisare. Lunecarea saniei pe un povârniș înghețat este rapidă. Lunecarea hidroavionului pe suprafața apei se face cu viteză. 3 alunecare, surpare, surpătură. Lunecarea stâncilor a produs blocarea șoselei. 4 alunecare, cădere, scăpare. Tremurul mâinii a provocat lunecarea farfuriei. II fig. (înv.) 1 v. Întunecare. Orbire. Rătăcire. 2 (concr.) v. Eroare. Greșeală. Inadvertență. Incorectitudine. Inexactitate. Scăpare.

LUNECARE s. alunecare. (~ pe gheață.)