LĂCĂRIE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac¹ + suf. -ărie.

lăcărie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: lac¹ + -ărie] 1 Cantitate mare de apă care acoperă un loc, în urma ploilor, a inundațiilor Si: apăraie, lăcăraie (1). 2 Apă multă, vărsată de cineva pe jos Si: apăraie, lăcăraie (2), lăcău (1).

LĂCĂRIE s. f. Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac¹ + suf. -ărie.

LĂCĂRIE s. f. Cantitate mare de apă care acoperă o cîmpie în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată pe jos în casă; apăraie. ◊ Expr. A (se) face lăcărie = a (se) vărsa multă apă, care acoperă dușumeaua. – Variantă: lăcăraie s. f.

LĂCĂRIE, lăcării, s. f. Cantitate mare de apă care acoperă o cîmpie în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată pe jos, în casă; apăraie. ◊ Expr. A (se) face lăcărie = a (se) vărsa apă multă pe jos. [Var.: lăcăraie s. f.] – Din lac¹ + suf. -ărie.

LĂCĂRIE ~i f. rar Cantitate mare de apă rămasă după ploi sau după inundații; apă multă. /lac + suf. ~arie

lăcărie f. lac mare.

lăcăríe f. (d. lac). Apărie, apă răspîndită pin casă orĭ pe drum: se spărsese țeava și se făcuse mare lăcărie în casă.

LĂCĂRAIE s. f. v. lăcărie.

lăcărie (pop.) s. f., art. lăcăria, g.-d. lăcării, art. lăcăriei

lăcărie (pop.) s. f., art. lăcăria, g.-d. lăcării, art. lăcăriei

lăcărie s. f., art. lăcăria, g.-d. lăcării, art. lăcăriei

LĂCĂRIE s. v. apăraie.

lăcărie s.f. apăraie, apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, udătură, <pop.> udeală, <reg.> covățică, lăcărău, lăcășteu, lăcău, tău¹. I s-au udat pantofii mergând prin lăcărie.

LĂCĂRIE s. apăraie, apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, udătură, (pop.) udeală. (Mare ~ era pe stradă.)