lănțișor sn [At: BOJINCĂ, A. II, 128 / Pl: ~oare / E: lanț + -ișor] 1-12 (Șhp) Lanț (1, 26-28, 38-39) (mic și subțire) Si: (pop) lănțuleț (1-12), (pfm; înv) lănțug (12-23), (rar) lănțeguș (1-12), lănțuc (1-12), (reg) lănțic (1-12), lănțujel (1-12), lănțurel (1-12), lănțuș (1-12), lănțușor (1-12), lănțuț (1-12). 13 (Mat) Curbă a cărei formă este dată de poziția de echilibru a unui fir omogen, flexibil și inextensibil, suspendat la capete.

LĂNȚIȘOR, lănțișoare, s. n. Diminutiv al lui lanț (2); lanț mic (de metal prețios) servind ca podoabă.

LĂNȚIȘOR ~oare n. Lanț mic din metal prețios, folosit ca podoabă. /lanț + suf. ~ișor

lănțișor s. n., pl. lănțișoare

lănțișor s. n., pl. lănțișoare

lănțișor s. n., pl. lănțișoare

LĂNȚIȘOR s. (reg.) lanțug, lănțuș, lănțușel, lănțușor. (Un ~ de aur.)

lănțișor s.n. 1 lănțuc, lănțușor, <pop.> lănțic, lănțuleț, lănțuș, lănțușel. Cheile de la casă erau legate cu un lănțișor. 2 (de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care indică nume de metale prețioase) lănțuc, lănțușor, <pop.> lănțic, lănțuleț, lănțuș, lănțușel, <reg.> lănțujel. Poartă la gât un lănțișor de aur, cu o cruciuliță. 3 lanț, <reg.> lanțug. Fata știe să împletească cu croșeta numai lănțișoare.

LĂNȚIȘOR s. (reg.) lanțug, lănțuș, lănțușel, lănțușor. (Un ~ de aur.)