LĂSTĂREL, lăstărei, s. m. (Pop.) Lăstăraș. [Pl. și: (n.) lăstărele] – Lăstar + suf. -el.

lăstărel sm [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ei, (pop, sn) ~e / E: lăstar¹ + -el] 1-8 (Șhp) Lăstăraș (1-8).

LĂSTĂREL, lăstărei, s. m. Lăstăraș. [Pl. și: (n.) lăstărele] – Lăstar + suf. -el.

lăstărel (pop.) s. m., pl. lăstărei, art. lăstăreii

lăstărel (pop.) s. m., pl. lăstărei, art. lăstăreii

lăstărel s. m., pl. lăstărei, art. lăstăreii

lăstărel, lăstărei s. m. (prst.) băiețandru lipsit de experiență sexuală.

a ajunge lăstărel expr. (prst.- d. un tânăr neinițiat) a reuși primul act sexual

a veni lăstărel expr. (prst. – d. un tânăr neinițiat) a reuși primul act sexual.

LĂSTĂREL s. v. lăstăraș.

lăstărel s.m. (bot.) lăstăraș, <pop.> lăstărică, lăstăruț.

LĂSTĂREL s. (BOT.) lăstăraș, lăstărică.