lătrătură sf [At: CANTEMIR, I. I. II, 49 / Pl: ~ri / E: lătra + -ătură] 1-5 Lătrare (1-5). 6 Bârfire. 7 Cicălire. 8 (Îvr) Pândire. 9 (Înv; pcf) Faptă ascunsă Si: viclenie.

LĂTRĂTURĂ, lătrături, s. f. Lătrat. La al treilea ceas al nopții s-au auzit undeva, spre străjile de la margine, lătrături. SADOVEANU, F. J. 742. Lătrătura... chelălăită... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S. III 41. Cum ne simțeau [dulăii] se sculau cu toții într-o lătrătură și săreau la noi. GHICA, S. A. 147.

lătrătură f. lătrat prelungit.

lătrătúră f., pl. ĭ. Rezultatu lătrăriĭ, voce de cîne cînd latră.

lătrătură (desp. lă-tră-) s. f., g.-d. art. lătrăturii; pl. lătrături

lătrătură (lă-tră-) s. f., g.-d. art. lătrăturii; pl. lătrături

lătrătură s. f. (sil. -tră), g.-d. art. lătrăturii; pl. lătrături

LĂTRĂTURĂ s. v. lătrat.

lătrătură s.f. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, <pop.> hanță¹, <înv. și reg.> căzăire, căzăit, <reg.> zăpăit, zăpăitură.

LĂTRĂTURĂ s. hămăială, hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (~ de cîini.)