MATIȚĂ, matițe, s. f. (Reg.) Sac de plasă care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși; matcă. – Din bg. matica. Cf. sb. matica.

matiță sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (rar) măt~ / Pl: ~țe, ~ți / E: bg матиса cf srb matica] 1 Sac de plasă împletită des, care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși Si: matcă (17), (reg) coadă, moț (33), sân. 2 (Ban) Parte a răbojului care rămâne la vătaful stânii Vz matcă (19). 3 (Reg) Cel mai adânc punct din albia unei ape Si: matcă (9). 4 (înv) Piuliță.

MATIȚĂ, matițe, s. f. (Reg.) Sac de plasă care formează partea din fund a năvodului și în care se strâng peștii prinși; matcă. – Din bg. matica. Cf. scr. matica.

MATIȚĂ, matițe, s. f. Parte a năvodului, sac de plasă mare, în care se strîng peștii. Începură a trage năvodul, ca să aducă matița la lumină. SADOVEANU, Î. A. 125.

matiță f. coada rociului. [Serb. MATIȚA matcă, canal, lit. mămiță (cf. matrice)].

mátiță f., pl. e (vsl. bg. rus. mática, regina albinelor, matcă ș. a. V. matcă). Sud. Matcă, fundu adîncat al năvoduluĭ, locu unde se strînge peștele. Metalu care cuprinde peatra unuĭ cercel: cerceĭ în matițele lor. Ban. Jumătatea din răboj care rămîne la vătavu stîniĭ.

mătiță sf vz matiță

matiță (reg.) s. f., g.-d. art. matiței; pl. matițe

matiță (reg.) s. f., g.-d. art. matiței; pl. matițe

matiță s. f., g.-d. art. matiței; pl. matițe

matiță (matițe), s. f. – 1. Sîn, focar, sursă, parte interioară. – 2. Garnitură. – 3. (Mold., Trans.) Fundul plasei de pescuit. – 4. (Banat) Răboj, bețigaș marcat care servește la măsurat. – 5. Registru, înregistrare. – Megl. matiță „regină a albinelor”. Sl. (bg., sb., cr.) matica „mamă” (Cihac, II, 182); Tiktin; Conev 74). Cf. matcă.

MATIȚĂ s. (PESCUIT) matcă, (reg.) coadă, moț, sac, sân. (~ este o parte a năvodului.)

MATIȚĂ s. (PESCUIT) matcă, (reg.) coadă, moț, sac, sîn. (~ este o parte a năvodului.)

matiță, matițe, s.f. (reg.) 1. matcă, fundul adânc al năvodului. 2. locul unde se strânge peștele. 3. cadru metalic al pietrei de inel.

MÁTIĂ s. f. I. Sac de plasă (împletită des) care formează partea din fund a năvodului și în care se strîng peștii prinși ; matcă, (regional) coadă, moț, sîn. Cf. ȘĂINEANU, D. H., DAMÉ, T. 123, 124. La iazurile mai mari se pescuiește, atît toamna cît și iarna, pe sub gheață, și cu năvoade adevărate cu „matițâ”. ANTIPA, P. 61. La voloacele mari să li se pună în mijlocul lor un sac mare, numit „sac” sau „matiță”. . . astfel s-a format năvodul. id. ib. 150. Cînd. . . capetele de năvoade se ating, se strîng de la capete, se face cerc din ce în ce mai mic strîngînd tot peștele în matiți. ATILA, P. 118, cf. PAMFILE, I. C. 68. Voloc cu matiță la pescari. H XVI 142. Cam la fundul matiței Găsi pe puiul vidrei. TEODORESCU, P. P. 95, cf. 94. Descurcați năvoadele, Așezați matițéle, Și-ngreuiați plutile. MAT. FOLK. 50, cf. 52, GRAIUL, I, 74. În matița nevodului. PĂSCULESCU, L. P. 176, cf. ALR I 1 735/926. II. 1. (Ban.) Parte a răbojului care rămîne la vătaful stînii. V. m a t c ă (10). Cf. LIUBA-IANA, M. 118, CADE. 2. Punctul cel mai adînc din albia unei ape; matcă (4). Luntrea se pune în mișcare prin alte margini de ochiuri, spre luciul central, unde-i matița bălții. SADOVEANU, O. X, 464. 3. Piuliță (de înșurubat). V. m a t c ă (11). Cf. DDRF, BARCIANU. - Pl.: matițe și matiți. – Și: (rar) mătíță s. f. ALEXI, W. – Din bg. матица. Cf. scr. m a t i c a.

MĂTÍȚĂ s. f. v. matiță.