MAXILĂ, maxile, s. f. Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.

maxilă sf [At: DM / Pl: ~le / E: lat maxilla „falcă”] Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, așezate deasupra buzei inferioare.

MAXILĂ, maxile, s. f. Fiecare din cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.

MAXILĂ, maxile, s. f. Fiecare dintre cele două piese chitinoase care înconjură gura insectelor, așezate imediat deasupra buzei inferioare. La fluturi mandibulele sînt foarte mici, iar maxilele sînt foarte lungi și transformate într-o trompă. ZOOLOGIA 73.

MAXILĂ s.f. 1. Os al feței. 2. Piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, așezată deasupra buzei inferioare. [< lat. maxilla].

MAXILĂ s. f. 1. maxilar superior. 2. piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, deasupra buzei inferioare. (< fr. maxille, lat. maxilla)

MAXILĂ ~e f. Fiecare dintre plăcile chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște. /<lat. maxilla, fr. maxille

maxilă s. f., g.-d. art. maxilei; pl. maxile

maxilă s. f., g.-d. art. maxilei; pl. maxile

maxilă s. f., g.-d. art. maxilei; pl. maxile

MAXILĂ s. (ANAT.) falcă. (~ la unele moluște.)

MAXILĂ s. (ANAT.) falcă. (~ la unele moluște.)

MAXÍLĂ s. f. Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, așezate deasupra buzei inferioare. Cf. DM. Pl.: maxile. – Din lat. maxilla „falcă”.