MEDICINĂ, (2) medicini, s. f. 1. Știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. ♦ Facultate în care se studiază medicina (1). 2. (Înv. și reg.) Medicament. [Pl. și: (2) medicine] – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. medițina.

medicină sf [At: M. COSTIN, ap. LET. II, 71/30 / V: (înv) ~deci~, ~deți~, ~diți~ / Pl: (3-4) ~ni / E: lat medicina, ger Medizin, rs медицина] 1 Știință care studiază structura și funcțiile organismului, precum și cauzele și mecanismele de producere a bolilor, în scopul prevenirii și vindecării acestora. 2 (Fam) Facultate în care se studiază medicina (1). 3 (Îs) ~ legală Știință care utilizează principiile și mijloacele medicinei (1) în sprijinul justiției. 4 (Îs) ~ veterinară Medicină (1) care studiază prevenirea și vindecarea bolilor animalelor. 5 (Îrg) Medicament. 6 (Îrg) Tratament.

MEDICINĂ, (2) medicini, s. f. 1. Știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. ♦ Facultate în care se studiază medicina (1). 2. (Înv. și reg.) Medicament. – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. medițina.

MEDICINĂ s. f. 1. Știință care studiază prevenirea și vindecarea bolilor, prin cunoașterea organismului și a funcțiunilor lui, a cauzelor care pot să-i tulbure funcționarea normală și a mijloacelor apte să împiedice și să înlăture tulburările atunci cînd ele s-au produs. Medicina, inspirîndu-se continuu de descoperirile făcute în domeniul celorlalte științe, va putea ușura marile mizerii care bîntuie umanitatea. MARINESCU, P. A. 69. 2. (Învechit și regional; și la pl. în forma medicini) Medicament. Te duci la doctorul orașului și trebuie să vină, numai medicinile ai să le plătești. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 129. Acum nu-i mai lucra nici o medicină, deprins fiind cu ele. NEGRUZZI, S. I 208.

MEDICINĂ s.f. Știință care studiază prevenirea și vindecarea bolilor. ♦ Instituție de învățămînt superior în care se studiază această știință. ◊ Medicină veterinară = știință avînd drept obiect apărarea sănătății animalelor. [Gen. -nii. / < lat., it. medicina, cf. fr. médecine].

MEDICINĂ s. f. știință care studiază mijloacele de prevenire și tratare a bolilor. ♦ ~ veterinară = știință având drept obiect apărarea sănătății animalelor; ~ judiciară = ramură a medicinei care se ocupă cu efectuarea expertizelor și examenelor medicale pentru clarificarea unor cazuri de omor, de loviri etc. (< lat. medicina, germ. Medizin)

MEDICINĂ f. Știință care se ocupă cu studiul profilaxiei și tratării bolilor, ocrotirii și restabilirii sănătății omului. * ~ internă ramură a medicinei care se ocupă cu studierea și tratarea bolilor organelor interne. ~ judiciară (legală) ramură a medicinei care se ocupă cu efectuarea expertizelor și examenelor medicale pentru elucidarea faptelor într-un proces. ~ preventivă ramură a medicinei care studiază și aplică diferite metode de prevenire a bolilor. ~ veterinară medicină care studiază și tratează bolile animalelor. [G.-D. medicinei] /<lat. medicina

medicină f. arta de a căuta pe cei bolnavi.

*medicínă f., pl. e (lat. medicina [subînț. ars, artă], d. medicinus, de medic). Știința saŭ profesiunea de medic: student orĭ doctor în medicină, a profesa medicina. Sistemă medicală: medicina omeopatică. Medicină legală, care servește justițiiĭ și polițiiĭ.

medecină sf vz medicină

medețină sf vz medicină

medițină sf vz medicină

medicină² (știință) s. f., g.-d. art. medicinei

medicină¹ (medicament) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. medicinii; pl. medicini

medicină¹ (știință) s. f., g.-d. art. medicinei

!medicină² (medicament) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. medicinii/medicinei; pl. medicini/medicine

medicină s. f., g.-d. art. medicinei; (medicamente) pl. medicine/medicini

MEDICINĂ AERONAUTICĂ ramură a medicinei care se ocupă cu studiul fiziologiei și a fiziopatologiei zborului, a influențelor factorilor și a condițiilor de zbor asupra organismului uman, și cu selecția riguroasă a aviatorilor.

MEDICINĂ s. 1. medicină infantilă v. pediatre. 2. medicină veterinară = (rar) veterinărie.

MEDICINĂ s. v. doctorie, leac, medicament, medicație, remediu, tratament.

medicină s. v. DOCTORIE. LEAC. MEDICAMENT. MEDICAȚIE. REMEDIU. TRATAMENT.

MEDICINĂ. Subst. Medicină, știință medicală; medicină populară; medicină generală; medicină internă; medicină judiciară. Medicină umană; medicină veterinară. Igienă; profilaxie; terapeutică, terapie. Alergologie; alopatie; balneologie; balneoterapie; cardiologie; chirurgie; dermatologie; farmacologie; farmacie; farmacodinamie; farmacoterapie; fiziopatologie; fizioterapie; ftiziologie; geriatrie; ginecologie; hematologie; homeopatie; laringologie; logopedie; neurologie, neuropatologie; obstetrică; oftalmologie; oncologie; ortopedie; osteologie; otorinolaringologie; pediatrie; psihiatrie; psihopatologie; radiologie; radioterapie; reumatologie; sexologie; stomatologie, dentistică; toxicologie; urologie; venerologie; virusologie. Doctor, medic. Institut de medicină; facultate de medicină; academie de medicină; student în medicină, medicinist; intern, extern. Adj. Medical, medicinal; medico-farmaceutic; medico-sanitar; medico-veterinar; medico-legal; medico-militar; igienic, de igienă; profilactic, preventiv; terapeutic; balneologic; cardiologic; dermatologic; farmacologic; fiziopatologic; fizioterapeutic; ginecologic; hematologic; homeopatic; laringologic; logopedic; neurologic; obstetric, obstetrical; oftalmologic, oculistic (neobișnuit); oncologic; ortopedic; osteologic; pediatric; psihiatric; psihopatologic; radiologic; reumatologic; stomatologic; toxicologic; urologic; virusologic. Vb. A trata, a îngriji, a cura, a aplica un tratament, a prescrie o cură. A opera, a face o operație. A prescrie o rețetă. A vindeca, a tămădui (pop.), a lecui, a pune pe picioare. V. doctor, instituții sanitare, însănătoșire, medicament, sănătate, tratament medical.

MEDICINĂ VETERINARĂ s. (rar) veterinărie.

MEDICÍNĂ s. f. 1. Știință care studiază prevenirea și vindecarea bolilor. S-au luat robi. . . 1 doctor de medicină. N. COSTIN, LET. II, 71/30, cf. LB. Dumnealui Cihac, doctorul medeținei și al hirurghiei. AR (1829), 28²/36. La începutul veacului al noulea, arabii era familieri cu filosofia, matematica, medicina și istoria naturală a grecilor. CR (1 829), 225²/21. D. doctoru Ștefan Piscupescul a fost cel dintîi carele a alcătuit în limba românească carte de medicină pe care s-a ostenit a o da la lumină. ib. (1830), 341¹/17, cf. NEGULICI. El trei lucruri iubea. . . Aste trei lucruri erau: poezia, medicina și mustețile sale. NEGRUZZI, S. I, 206, cf. COSTINESCU. Adîncit-am. . . tot ce e filosofie, Medicină, drept, știință. MACEDONSKI, O. I, 271. Medicina, inspirîndu-se continuu de descoperirile făcute în domeniul celorlalte științe, va putea ușura marile mizerii care bîntuie umanitatea. MARINESCU, P. A. 69. Pe măsură ce e mai cunoscut și mai căutat ca medic, e mai dezamăgit de medicină. DEMETRIUS, A. 344, cf. V. ROM. octombrie 1 954, 131. ◊ Medicină legală v. l e g a l. Medicină veterinară v. v e t e r i n a r. ♦ (Familiar) Facultate în care se studiază medicina (1) A dat examen de admitere la medicină. 2. (Învechit și regional) Doctorie, medicament ; tratament. Trăbuie această medițină sau leac mai din vreame a-l întrebuința. CALENDARIU (1814), 182/19. Lipsa de a lua medicine curățitoare. VASICI, M. I, 214/5. Lățindu-se colera în proporțiuni înfricoșate, gubernul a luat spre exterminarea ei toate măsurile posibile. . . : carantine, afumături, comisiuni de medici, diverse medicini. BARIȚIU, P. A. I, 573. Acum nu-i mai lucră nici o medicină, deprins fiind cu ele. NEGRUZZI, S. I, 208, cf. PONTBRIANT, D. Te duci la doctorul orașului și trebuie să vină, numai medicinile ai să le plătești. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 129. Am fost la apotecă și am întrebat despre medicina despre carea îmi scriseși. SBIERA, F. S. 272. El îi scrise ceva medicină, și se depărtă ridicînd din umeri. AGÎRBICEANU, L. T. 387, cf. ALRM I/I h 148. – Pl.: (2) medicini. – Și: (învechit) medițină, medecínă (I. IONESCU, F. 15/2, C. VÎRNAV, H. 57/17, CALENDAR 1862, 11), medețínă s. f. – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. медицина. – Medecină < fr. médecine.

MEDECÍNĂ s. f. v. medicină.

MEDEȚÍNĂ s. f. v. medicină.

MEDIȚÍNĂ s. f. v. medicină.