meditativ, ~ă [At: NEGULICI / Pl: ~i, ~e / E: fr méditatif] 1-2 sm, a (Om) înclinat spre meditație (1) Si: gânditor. 3-4 a, av (D. manifestări ale oamenilor) (Într-un mod) care trădează meditație (1). 5 a (Rar) Care predispune la meditație (1).

MEDITATIV, -Ă, meditativi, -e, adj. înclinat spre meditare, spre gîndire, căruia îi place să mediteze; gînditor. Șerban, fratele cel mare, era «domnișor» meditativ. CĂLINESCU, E. 55. Într-o oglindă de buzunar... examinează cum le vine surîsul mistic și atitudinea ochilor meditativă. ARGHEZI, P. T. 108.

MEDITATIV, -Ă adj. Înclinat spre meditație; gînditor. [Cf. fr. méditatif].

MEDITATIV, -Ă adj. înclinat spre meditare; gânditor. (< fr. méditatif)

MEDITATIV ~ă (~i, ~e) Care meditează; înclinat spre meditație; contemplativ. /<fr. méditatif

meditativ a. 1. aplecat la meditațiune; 2. dedat mereu la meditațiune: vieață meditativă.

*meditatív, -ă adj. (lat. meditativus). Aplecat spre meditațiune, dedat meditațiunilor, gînditor, visător: spirit meditativ.

meditativ adj. m., pl. meditativi; f. meditativă, pl. meditative

meditativ adj. m., pl. meditativi; f. meditativă, pl. meditative

meditativ adj. m., pl. meditativi; f. sg. meditativă, pl. meditative

MEDITATIV adj. 1. v. reflexiv. 2. v. visător.

MEDITATIV adj. 1. cugetător, gînditor, reflexiv, (înv.) meditator, (glumeț și ir.) pansiv. (Un tip ~.) 2. contemplativ, contemplator, visător. (Fire ~.)

MEDITATIV, -Ă adj. (Despre oameni) Înclinat spre meditare (2), căruia ii place să mediteze (2); gînditor. Cf. NEGULICI. Murășanul. . . este din școala germană mai cu samă; sombru, aspru, meditativ. ROM. LIT. 377²/15. Ca oameni reci și meditativi. . ., cercară, să îndeplinească lipsa aceasta prin cultura armoniei. FILIMON, O. II, 161. Pînă cînd au fost păstori de vite, sobrul rutean și meditativul român. . . îmbiau fără locuri stabile din pășune în pășune. SBIERA, F. S. 296. Firea liniștită. . . a Sașei răspundea minunat la aspirațiunea ideală, ce se găsește la mai toți oamenii meditativi. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 119. Șerban, fratele cel mare, era „domnișor” meditativ. CĂLINESCU, E. 56. ♦ (Despre manifestări, atitudini, realizări ale oamenilor) Care exprimă, care trădează meditație (1). Junimei nu prea-i plac totdeauna lucrările meditative. BARASCH, I. 85/23. Răspundea cu aer meditativ și serios. FILIMON, O. I, 147. Cu un gest meditativ și familiar, Mircea își scoase creionul din buzunarul de la piept. TEODOREANU, M. II, 30. Într-o oglindă. . . domnii de la senat examinează cum le vine surîsul mistic și atitudinea ochilor meditativă. ARGHEZI, P. T. 108. ♦ (Despre condiții ale mediului ambiant) Care predispune la meditație (1); favorabil meditației. Aici ești în posesia unei liniști meditative. CONTEMP. 1954, nr. 430, 2/2. - Pl.: meditativi, -e. – Din fr. méditatif.