MEHENGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.) S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.

MEHENGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.

MEHENGHI, -GHE, mehenghi, -ghe, s. m. și f. Persoană pricepută, iscusită, abilă; p. ext. șmecher, șiret, viclean, perfid. Venea mehenghiul, din cărărușele lui de dragoste. CAMILAR, N. II 425. Intrînd în vorbă cu dînsa, fata, bună mehenghe, îi întoarce capul și Ipate vede că nu-i de lepădat. CREANGĂ, P. 165. ◊ (Adjectival) Ni-l zugrăvi ca pe un bulibașa mehenghi, vînzător și slugarnic. M. I. CARAGIALE, C. 22. Îi arătă bucurie mare... ca o leliță mehenghe. GORJAN, H. IV 74. ♦ Persoană glumeață, poznașă, șugubeață. Flăcăii... mai luau cu ei și cîte un mehenghi bun de gură. ȘEZ. IV 230. – Variantă: mehenchi (SEVASTOS, N. 317) s. m.

MEHENGHI ~e adj. și substantival rar 1) Care manifestă agerime a minții și deșteptăciune; isteț. 2) Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; viclean; șmecher; șiret; hâtru. 3) Căruia îi place să glumească; bun de glume; glumeț. /<turc. mehenk

MEHENCHI s. m. v. mehenghi.

mehenghi