meseleu sn [At: VAIDA / V: ~lău sn, ~sălauă sfi / Pl: ~leie / E: mg meszelö] (Trs; Mun) 1 Bidinea. 2 (Îs) ~ mic (sau micuț) Pensulă.

mesălauă sf vz meseleu

meselău sn vz meseleu

MESELEU s. v. bidinea.

meseleu s. v. BIDINEA.

MESELÉU s. n. (Transilv. și prin Munt.) Bidinea. VAIDA, cf. CABA, SĂL., COMAN, GL., CHEST. II 382/288, 323, 327, 361, ALR II/I h 291, A I 12, 13, 17. Meseleu mic (sau micuț) = pensulă, ALR II/I MN 149, 3 932/250, cf. 3 932/272, 279. - Pl.: meseleie. CHEST. II 382/327, MAT. DIALECT, I, 79. – Și: meselău (com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ) s. n., Mesăláuă (ALR II/I h 291) s. f. – Din magh. meszelö.

MESĂLÁUĂ s. f. v. meseleu.

MESELĂU s. n. v. meseleu.