mezenter sn [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, ap. URSU, T. Ș. 232 / V: (înv) mesinteriu, ~zan~, ~iu / S și: mesenter / Pl: ~e / E: lat mesentherium, fr mésentère] Foiță a peritoneului care leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului Si: (pop) prapur.

MEZENTER, mezentere, s. n. Membrană (formată dintr-o îndoitură a peritoneului) care leagă intestinul subțire de peretele posterior al abdomenului. N-ai să mi-o tămădui tu [inima] în laborator. Nici n-ai să mi-o întinzi la pila electrică, ca mezenterul broaștelor. C. PETRESCU, Î. II 266.

MEZENTER s.n. Membrană care leagă intestinul subțire de peretele posterior al abdomenului. [< lat. mesentherium, fr. mésentère, cf. gr. mesos – mijlociu, enteron – intestin].

MEZENTER s. n. îndoitură a peritoneului care fixează organele digestive de peretele posterior al abdomenului. (< fr. mésentère, lat. mesenterium)

MEZENTER ~e n. Membrană a peritoneului care acoperă intestinul subțire și îl fixează de peretele abdominal. /<lat. mezentherium, fr. mésentere

mezentér, V. mesenter.

mesinteriu sn vz mezenter

mezanter sf vz mezenter

mezenteriu sn vz mezenter

*mesentér n., pl. e (vgr. mesénteron și mesentérion, d. mésos, mijlociŭ, și énteron, intestin. V. misit și enterită). Anat. Îndoitura peritoneuluĭ care ține în pozițiune diversele părțĭ ale intestinelor. – Și mez- (după fr.). V. epiploon, mură 2.

mezenter (desp. me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezentere

!mezenter (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezentere

mezenter s. n. (sil. mf. mez-), pl. mezentere

MEZ-, v. MEZO-. □ ~arh (v. -arh), adj., (despre un fascicul lemnos) la care protoxilemul ocupă o poziție centrală, fiind înconjurat de metaxilem; ~encefal (v. -encefal), s. n., parte mijlocie a encefalului situată deasupra protuberanței inelare; ~encefalotomie (v. -encefalo-, v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a tractului spinotalamic la nivelul mezencefalului; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut conjunctiv embrionar, format din celule fusiforme sau stelate, intrînd în alcătuirea mezodermului; ~enter (v. -enter), s. n., membrană a peritoneului care leagă intestinul subțire de peretele abdominal posterior.

MEZENTER s. (ANAT.) mezoblast, (pop.) prapur, (înv.) bezărău, bezer.

MEZENTER s. (ANAT.) (pop.) prapur, (înv.) bezărău, bezer.

MEZENTÉR s. n. Foiță a peritoneului care leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului; (popular) prapur. Cf. î n v ă ț ă t u r ă, ap. URSU, T. Ș. 237. Atrofia copiilor vine din închiderea ghindurilor mesenterului (mațului din mizloc). CORNEA, E. I, 30/10, cf. ANTONESCU, D., BARCIANU, BIANU, D. S. Inima ta e bolnavă. – În orice caz, n-ai să mi-o tămădui tu în laborator. . . Nici n-ai să mi-o întinzi la pila electrică ca mezenterul broaștelor ! C. PETRESCU, Î. II, 266. În această perdea, numită mezenter sau prapur se găsesc toate vasele sanguine. ENC. VET. 39. - Scris și: mesenter. – Pl.: mezentere. – Și (învechit) mezentériu (ap. URSU, T. Ș. 237), mezantér (KRETZULESCU, ap. URSU, T. Ș., 237), mesintériu (ANTONESCU, D.) s. n. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère.

MESINTÉRIU s. n. v. mezenter.

MEZANTÉR s. n. v. mezenter.

MEZENTÉRIU s. n. v. mezenter.