MEȘTERIE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.

meșterie sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~ii / E: meșter + -ie] 1 (Îrg) Meserie 2 (Îrg; pgn) Profesiune. 3 Pricepere. 4 Însușire, calitate ascunsă a unui obiect. 5 Secret. 6 (Ccr) Obiect, unealtă, instrument etc. realizat cu îndemânare, pentru un scop practic Si: (îvp) măiestrie¹ (11).

MEȘTERIE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesiune. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.

MEȘTERIE, meșterii, s. f. (Rar) Pricepere, îndemînare; măiestrie. Spuneți-mi... De-aveți meșterie, Ca să-mi faceți mie Altă mănăstire. ALECSANDRI, P. P. 191.

MEȘTERIE ~i f. pop. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe munca manuală calificată; meserie; meșteșug. 2) Măiestrie în lucru; iscusință. /meșter + suf. ~ie

meșterie f. măestrie: de aveți meșterie să-mi faceți altă mănăstire, chip de pomenire... POP.

meșteríe f. (d. meșter). Rar. Măĭestrie, pricepere.

meșterie (înv., reg.) s. f., art. meșteria, g.-d. art. meșteriei; pl. meșterii, art. meșteriile (desp. -ri-i-)

meșterie (înv., reg.) s. f., art. meșteria, g.-d. art. meșteriei; pl. meșterii, art. meșteriile

meșterie s. f., art. meșteria, g.-d art. meșteriei; pl. meșterii, art. meșteriile

MEȘTERIE s. v. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndeletnicire, îndemânare, meserie, meșteșug, ocupație, pricepere, profesiune, știință, talent, ușurință.

meșterie s. v. ABILITATE. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. INGENIOZITATE. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDELETNICIRE. ÎNDEMÎNARE. MESERIE. MEȘTEȘUG. OCUPAȚIE. PRICEPERE. PROFESIUNE. ȘTIINȚĂ. TALENT. UȘURINȚĂ.

MEȘTERÍE s. f. (Învechit și regional) 1. Meserie (1), meșteșug (I 1); p. gener. profesiune. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU, BARCIANU, V., LM, ALEXI, W. Sîntem meșteri lemnari. . . Ni-i în grijă numai de meșteria și de treaba noastră. SADOVEANU, O. XII, 514. Era odată un fierariu tare iscusit. Nime. . . nu era harnic să-l întreacă în meșteria lui. SBIERA, P. 248. L-o dat la meșterii. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. Pricepere, îndemînare, iscusință, măiestrie¹ (4), meșteșug (I 3). Cu fărmăcărească meșterie fac tămăduințele. DOSOFTEI, ap. TDRG. Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! Spuneți-mi cu drept, Cu mîna la piept, De-aveți meșterie Ca să-mi faceți mie Altă monastire. ALECSANDRI, P. P. 191. ♦ Însușire, calitate (ascunsă) a unui obiect; secret. Spune-mi ce meșterie are oglinda asta? ALECSANDRI, T. I, 418. 3. (Concretizat) Obiect (unealtă, instrument etc.) realizat cu îndemînare (pentru un scop practic); (învechit și popular) măiestrie¹ (5). V. m e ș t e ș u g (II). Prind peștele cu cărsnicul, coșul sau cu alte meșterii. PAMFILE, I. C. 70, cf. 68. ♦ S p e c. (Învechit, rar) Operă de artă. BUDAI-DELEANU, LEX. – Pl.: meșterii. – Meșter + suf. -ie.