MICĂ¹ s. f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), folosite în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc. – Din fr. mica.

mică² sf [At: ȘINCAI, ap. DR. V, 560 / V: (rar) -ca / E: fr mica] Grup de minerale cristalizate, care se desfac ușor în foițe subțiri elastice și transparente, utilizate mai ales ca izolante electrice și termice.

MICĂ¹, mice, s. f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), întrebuințate în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc. – Din fr. mica.

MICĂ ² s. f. Familie de minerale cristalizate, care se desfac în foițe subțiri, elastice și flexibile și care sînt răspîndite ca minerale principale în rocile eruptive și cristaline, fiind folosite mai ales ca materie izolantă electrică și termică. La lumina lămpilor... straturile de mică sclipeau tainic în pereții galeriei. DUMITRIU, V. L. 43. O geantă cu geam de mică, prin care se întrevedeau hărți și planuri. MIRONESCU, S. A. 114. Țărmi de nisip, cu spărturi de mică schinteietoare prin el. MACEDONSKI, O. III 3.

MICĂ s.f. Grup de minerale de siliciu și aluminiu cristalizate, care se desfac în foițe de obicei elastice. [Pron. -cii. / < fr. mica, cf. lat. mica – bucățică].

MICĂ s. f. mineral din silicat de aluminiu și potasiu cristalizat, clivabil, care abundă în rocile eruptive și metamorfice. (< fr. mica)

MICĂ¹ f. Mineral cristalizat, transparent, de diferite culori, cu proprietatea de a se desface ușor în plăci subțiri și elastice, întrebuințate, în special, ca izolant electric și termic. [G.-D. micii] /<fr. mica

2) *mícă f., pl. inuz. ĭ și e (lat. mica, fărmătură. V. nimic). Min. Silicat aluminos cu luciŭ metalic, o peatră care se desface în foĭ transparente care pot fi întrebuințate și ca geamurĭ. (V. moscovită).

mica sf vz mică²

migă sf vz mică¹

mica f. piatră compusă din foițe subțiri elastice, flexibile și cu lustru metalic.

mică² (mineral) s. f., g.-d. art. micii

mică² (mineral) s. f., g.-d. art. micii

mică (mineral) s. f., g.-d. art. micii

mică (mineralogie), gen. micii

mică (-ci), s. f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. Lat. mῑca (Pușcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ „clipă, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 și de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndește sensul special de „parte dintr-o oră” și pare posibilă doar ca încrucișare semantică. E dubletul lui mică, s. f. (mineral în foițe), din fr. (lat.) mica. Probabil același cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii și fărîme), cu sensul de „bucățele”, în care mici „bucăți” s-a confundat cu mici „de mărime redusă”. – Cf. dumica, nimic.

mică, (engl.= mica) termen utilizat pentru a desemna un min. sau un grup de min. cu habitus lamelar foios și clivaj perfect. M. cristalizează în s. monoclinic și sunt filosilicați în care cationii se pot substitui unii pe alții generând diverse var.: de K (muscovit), Fe, Mg (biotit), Li (lepidolit); m. intră în constituția pegmatitelor, ș. crist., rocilor sedimentare detritice.

MÍCĂ (< fr.) s. f. 1. Grupă de aluminosilicați naturali de potasiu cu un conținut variabil de magneziu, fier, mai rar, litiu, mangan, crom, titan, vanadiu ș.a., cristalizați în sistemul monoclinic. M. au luciul sticlos sidefos, se desfac în foi subțiri și elastice după clivaj și au culori diferite, datorate chimismului variabil; albă la muscovit, neagră la biotit, galbenă-brună la flogopit, roz-violetă la lepidolit, verde la fluxit (mică cromiferă) etc. Component important al unor roci eruptive și metamorfice. Utilizări diverse în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele, a unor absorbanți și lubrifianți ai sărurilor de litiu etc. 2. M. casantă = grupă de aluminosilicați hidratați de aluminiu, calciu și fier, asemănătoare cu mica (1), dar cu duritatea ridicată și casantă (ex. margaritul alb și cloritoidul galben-verzui); componentă a unor roci metamorfice.

MICĂ s. v. măicuță, mămică.

mică s. v. MĂICUȚĂ. MĂMICĂ.

MÍCĂ² s. f. Grup de minerale cristalizate, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), întrebuințate mai ales ca izolante electrice și termice. Cf. ȘINCAI, ap. DR. V, 560. Stînci. . . de mica. CALENDAR (1 858), 24/14. Gneisul. . . compus din mică și din feldspat. COBÎLCESCU, G. 31/13, cf. ANTONESCU, D. Țărmi de nesip, cu spărturi de mică schinteietoare prin el. MACEDONSKI, O. III, 3, cf. BARCIANU, NICA, L. VAM. O geantă cu geam de mica prin care se întrevedeau hărți și planuri. MIRONESCU, S. A. 114. Feldspatul de potasiu . . . , mica . . . sînt componenții multor roci. MACAROVICI, CH. 348. ◊ Floare de mică v. f l o a r e. – Și: (rar) mica s. f. – Din fr. mica.

MÍCA s. f. v. mică².

MÍGĂ s. f. v. mică¹.