migăleală sf [At: BIBLIA (1688), ap. C. CR. 192/6 / V: ~ăială / Pl: (rar) ~eli / E: migăli + -eală] 1 (Îvr) Trudă. 2-3 Migală (1-2).

MIGĂLEALĂ, migăleli, s. f. Migală. Meșterul dibuise aceste broderii o lună de zile și le greșise de multe ori, fiindcă se cere multă migăleală la astfel de lucruri. La TDRG.

migăleală f. minuție.

migăleálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a te migăli. – În est migăĭală, pl. ĭelĭ.

migăială sf vz migăleală

migăleală s. f., g.-d. art. migălelii; pl. migăleli

migăleală s. f., g.-d. art. migălelii; pl. migăleli

migăleală s. f., g.-d. art. migălelii; pl. migăleli

MIGĂLEALĂ s. 1. v. migală. 2. v. mocăială.

MIGĂLEALĂ s. 1. atenție, grijă, meticulozitate, migală, minuțiozitate, scrupulozitate, (livr.) minuție, (pop.) piguleală, scumpătate, (reg.) migoroșeală, milcoșeală. (Lucrat cu multă ~.) 2. mocăială, mocoșeală, mocoșire, moșmondeală, ticăială, (pop.) tîndăleală, tîndălitură. (Ce-i ~ asta la el?)

MIGĂLEALĂ s. f. Faptul de a m i g ă l i. 1. (Învechit, rar) Trudă, osteneală, muncă. Căci migăiala rea au dat D[u]mnezău fiilor oamenilor, ca să migăiască între sine. biblia (1 688), ap. CCR 192/6.Migală. Să îndeletnice cu osebite casnice migăieli. DRĂGHICI, R. 198/25. Alegînd la cules poama cu atîta migăială. I. IONESCU, C. 193/28, cf. 147/27. Cită osteneală, cîtă migăială cu cultura tutunului. id. D. 211. La el versul se urzea încet, cu o migăleală penibilă. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Iau ouă clocite, le găuresc puțin, scot zeama din ele, apoi le umplu (eu multă migăleală, deoarece gaura e foarte mică) cu smoală pisată. MUSCEL, 41. – Pl.: (rar) migăieli. – Și: migăiălă s. f. – Migăli + suf. -eálă.

MIGĂIÁLĂ s. f. v. migăleală.

NEGĂIALĂ² s. f. (Prin Mold.) = migăleală. cf. POLIZU, SADOVEANU, O. XIII, 306, SCL 1963, 21.