mijire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: miji¹] 1 Închidere pe jumătate a ochilor, strângând pleoapele Si: mijit¹ (1). 2 Închidere a ochilor de somn Si: mijit¹ (2). 3 (Reg) Împăienjenire a ochilor Si: mijit¹ (3). 4 Ivire. 5 Răsărire a unei plante Si: mijit¹ (5). 6 (Șîs ~a mustății) Creștere a mustății unui tânăr Si: mijit¹ (6). 7 (Fig; îas) Maturizare a unui băiat Si: mijit¹ (7). 8 Mocnire a focului Si: mijit¹ (8).

MIJIRE, mijiri, s. f. Acțiunea de a miji; apariție, ivire, licărire. O mijire albă de soare într-un cer închis, acoperit de nori. VLAHUȚĂ, la TDRG.

mijire s. f., g.-d. art. mijirii; pl. mijiri

mijire s. f., g.-d. art. mijirii; pl. mijiri

mijire s. f., g.-d. art. mijirii; pl. mijiri

MIJÍRE s. f. Acțiunea de a m i j i¹ și rezultatul ei; apariție, ivire, (rar) mijeală. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. O mijire albă de soare într-un cer închis. VLAHUȚĂ, O. A. III, 63. ◊ Fi g. (sau în contexte figurate) Are o mijire de conștiință. CONTEMP. 1948, nr. 108, 11/5. Încerca din răsputeri să ucidă în el orice mijire de nădejde. T. POPOVICI, SE., 98. El era tot dușmănos și posac, nu cu vreo mijire de surîs îmblînzit. V. ROM. februarie 1954, 7, cf. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4834. - Pl.: mijiri. – V. miji¹.