mijlocitor, ~oare smf [At: (începutul sec. XVIII), ap. MAG. IST. IV, 25/23 / V: (înv) ~iu, mizl~ / E: mijloci + -tor] 1 Mediator (1). 2 (Înv; îs) ~ de pace (sau, rar, de împăcăciune) Împăciuitor. 3 Misit (2). 4 Pețitor. 5 Proxenet.

MIJLOCITOR, -OARE, mijlocitori, -oare, s. m. și f. Persoană care mijlocește; intermediar. Mă fac mijlocitor între voi și proprietari, și voi insista ca să vi se facă dreptate și condiții mai blînde. DUMITRIU, N. 31.

MIJLOCITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care mijlocește o înțelegere; mediator; intermediar. /a mijloci + suf. ~tor

mijlocitor m. intermediar: mijlocitori de bani și de mărfuri.

mijlocitór, -oáre s. Care mijlocește, mediator, intermediar: mijlocitor de banĭ și mărfurĭ.

mijlocitoriu sm vz mijlocitor

mizlocitor, ~oare smf vz mijlocitor

mijlocitor s. m., pl. mijlocitori

mijlocitor s. m., pl. mijlocitori

mijlocitor s. m., pl. mijlocitori

MIJLOCITOR s. 1. v. mediator. 2. v. misit. 3. v. proxenet.

MIJLOCITOR s. v. pețitor.

mijlocitor s. v. PEȚITOR.

MIJLOCITOR s. 1. intermediar, mediator, (rar) interpus, (înv.) mijloc, solitor. (~ între două părți aflate în tratative.) 2. intermediar, misit, samsar, (reg.) mecler, (înv.) sensal. (~ într-o tranzacție comercială.) 3. codoș, proxenet, (Mold.) pohoț, (înv.) hotru, pezevenchi, verigaș, votru, (fig.) pește.

MIJLOCITÓR, -OÁRE s. m. și f. 1. Persoană care mijlocește (1); intermediar. V. m e d i a t o r (1). Vrea turcii să-l mazălească. . . numai se temea că va fugi și nu-l vor putea prinde, neavînd pre cineva de ai țării mizlocitori (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 25/23. Stînd dumnealui mijlocitor de ni-am dezbătut giudecata (a. 1 738). URICARIUL, XXI, 386. Te-ai făcut mijlocitoriu . . . vindecării lui. MINEIUL (1 776), 3^v1/17. Stînd și alți mijlocitori, ne-am învoit ca să nu mai umblăm prin judecată (a. 1 781). BUL. COM. IST. V, 273. Cinstesc și mulți sfinți ai noștri, iar mijlocitori către Dumnezeu nu-i cred a fi. VĂCĂRESCUL, IST. 249, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Avea însă în Sofia o puternică mijlocitoare dupre a căria stăruință au urmat învoială între ambii frați, ASACHI, S. L. II, 34, cf. 54. Spuneți-ne de sînteți mijlocitorii cerești Care duceți pînă sus ale noastre rugăciuni. CONACHI, P. 57. Se purta cu mare amabilitate către toți servitorii casei. . . le împlinea dorințele, puindu-se mijlocitor între dînșii și vataful de curte. FILIMON, O. I, 124, cf. LM, DDRF. Esteții se prezintă, în dezvoltarea artei, ca niște mijlocitori neapărat trebuincioși pentru ajungerea unei trepte mai înalte. PETICĂ, O. 355. Popa Tonea. . . era mijlocitor între jețul lui Iisus Christos și sufletele ce-i erau încredințate. GALACTION, O. 191. Mijlocitor să te arăți la faceri dă bine. ZANNE, P. VIII, 323. Mijlocitor să intri spre împăciuire, iar nu spre învrăjbire. id. ib. (Adjectival, f i g.) Sufletul meu va priimi cu bucurie frățeasca voastră jertfă și o va pune la picioarele atotputernicului împărat ca o tămîie mijlocitoare pentru voi. MARCOVICI, C. 26/8. ◊ (Învechit, în sintagma) Mijlocitor de pace (sau, rar, de împăcăciune) = împăciuitor. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. 2. Persoană care înlesnește o afacere; misit, samsar. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ȘĂINEANU. D. U., NOM. PROF. 55, 56, 60. Sînt persoane cu deosebită greutate în comerțul de tutunuri . . . Sînt numai mijlocitori, în chip legal așezați între vînzători și cumpărători. SADOVEANU, O. IX, 258. ♦ (Învechit) Persoană care mijlocește o căsătorie; pețitor. Venise doi pețitori, Pe Areti să o ceară și să stea mijlocitori. PANN, E. IV, 12/4, cf. COSTINESCU, CADE. ♦ Persoană care mijlocește desfrîul între bărbați și femei; codoș. De să va dovedi că bărbatul ce aduce pîră de prea-curvie asupra nevestii sale i-au fost mijlocitoriu, nevasta să fie apărată. CARAGEA, L. 87/25, cf. DDRF. Deseară la vecina ai s-o vezi: Ca asta nu găsești o alta-n lume, Mijlocitoare pusă parc-anume. GORUN, F. 135, cf. 152. – Pl: mijlocitori, -oare. – Și: (învechit) mijlocitoriu s. m.; mizlocitór, -oáre s. m. și f. – Mijloci + suf. -tor.

MIJLOCITORIU s. m. v. mijlocitor. iv'