MINORAT s. n. (Rar) Vârstă a unei persoane minore; perioadă cât cineva este minor; starea persoanei minore; minoritate (2). – Minor + suf. -at.

minorat sns [At: LM / E: minor + -at] 1 Vârstă la care o persoană este minoră (1). 2 Stare a persoanei minore Si: minoritate (1), (nob) minorenie.

MINORAT s. n. (Rar) Vârstă a unei persoane minore; timp cât cineva este minor; starea persoanei minore; minoritate (2). – Minor + suf. -at.

MINORAT s. n. (Rar) Timpul cît cineva este minor; situația persoanei minore.

MINORAT s.n. (Rar) Situația unei persoane minore și durata acestei situații. [Cf. germ. Minorat].

MINORAT s. n. vârsta, situația unui minor (1) și durata acesteia; minoritate (2). (< germ. Minorat)

MINORAT n. Rar 1) Stare de minor. 2) Durată a acestei stări. /minor + suf. ~at

minorat n. Jur. stare de minor.

*minorát n., pl. e (d. minor). Starea copiluluĭ minor. Timpu cît un copil e minor.

minorat s. n.

minorat s. n.

minorat s. n.

MINORAT s. (JUR.) minoritate. (~ul unei persoane.)

MINORAT s. (JUR.) minoritate. (~ unei persoane.)

Minorat ≠ majorat

MINORAT s. n. Vîrsta la care o persoană este minoră (1); starea persoanei minore; minoritate (1), (neobișnuit) minorenie. Cf. LM, ȘĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DL, DM. - Minor + suf. -at.