MIORCĂI, pers. 3 miorcăie, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi. 2. Intranz. și refl. Fig. (Despre copii) A (se) smiorcăi. [Prez. ind. și: miorcăiesc] – Miorc + suf. -ăi.

miorcăi [At: LB / Pzi: ~iesc, miorcăi / E: miorc + -ăi] 1 vi (Rar; d. animale) A scoate sunete caracteristice speciei. 2-3 vir A se smoircăi. 4 vi (Nob) A geme. 5 vi (Fam) A crâcni. 6 vr (Reg) A râde și a vorbi în același timp. 7 vz (Reg) A chicoti. 8 vz (Buc) A vorbi cu glas slab, abia auzit. 9 vr (Reg) A lucra prea încet Si: a se mocoși (8).

MIORCĂI, miorcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi. 2. Intranz. și refl. Fig. (Despre copii) A (se) smiorcăi. [Prez. ind. și: miorcăi] – Miorc + suf. -ăi.

MIORCĂI, miorcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre broaște) A orăcăi (slab). 2. Intranz. și refl. (Despre copii) A plînge (fără motiv, făcînd mofturi); (despre oameni) a se tîngui din cauza unor necazuri mărunte. – Pronunțat: mior-.

A MIORCĂI ~iesc intranz. 1) (despre broaște) A scoate sunete monotone, repetate și răsunătoare, caracteristice speciei; a face „miorc-miorc”; a orăcăi. /miorc + suf. ~ăi

miorcăì (miorcoti) v. a geme. [Onomatopee].

mĭórcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. Fam. Iron. Crîcnesc: să nu-mĭ mĭorcăĭ nicĭ un cuvînt!

miorcăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 miorcăie, imperf. 3 pl. miorcăiau; conj. prez. 3 să miorcăie

!miorcăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 miorcăie, imperf. 3 sg. miorcăia; conj. prez. 3 să miorcăie

miorcăi vb., ind. prez. 1 sg. miorcăiesc, 3 sg. miorcăiește / miorcăie, imperf. 3 sg. miorcăia; conj. prez. 3 sg. și pl. miorcăiască / miorcăie

MIORCĂI vb. v. ocăcăi, orăcăi.

MIORCĂI vb. a plânge, a (se) smiorcăi, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Copilul s-a ~ toată ziua.)

MIORCĂI vb. a plînge, a (se) smiorcăi, (glumeț) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Copilul s-a ~ toată ziua.)

miorcăi vb. v. OCĂCĂI. ORĂCĂI.

MIORCĂÍ vb. IV. 1. Intranz. (Despre broaște, p. e x t. despre alte animale) A scoate strigăte caracteristice speciei. Și pă jar cînd o punea. . . Picioarele-și întindea Și din gură mniorcăia. MARIAN, SA. 263. Iepurii miorcăiesc. H XII 326, cf. XIV 436, XVI 208. 2. I n t r a n z. și r e f l. A (se) smiorcăi. Cf. LB. De ce vă miorcăiți așa și faceți Să i se frîngă inima femeii ? MURNU, O. 356, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Intranz. (iNeobișnuit) A geme. ȘĂINEANU, D. U. 3. I n t r a n z. (Familiar) A crîcni. SCRIBAN, D. Să nu-mi miorcăi nici un cuvînt. id. ib. 4. R e f l. (Regional) A rîde și a vorbi în același timp; a chicoti. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 5. Intranz. (Prin Bucov.) A vorbi cu glas slab, abia auzit. ȘEZ. III, 71, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 6. R e f l. (Regional) A lucra prea încet; a se mocoși. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI.- Prez. ind.: miorcăiesc și miorcăi. - Miorc + suf. -ăi.