3 definiții pentru mirosire
Explicative DEX
mirosire sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 302/17 / V: (înv) am~ / Pl: ~ri / E: mirosi] 1 Percepere a unui miros (4) Si: (rar) mirosit (1). 2 Apropiere a nasului de ceva și aspirare pentru a simți un miros (4) Si: (rar) mirosit (2). 3 (Fig) Intuire a unei situații, după anumite indicii Si: (rar) mirosit (3). 4 (Înv) Miros (1). 5 (Înv) Mireasmă (1).
amirosire sf vz mirosire
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Tezaur
MIROSÍRE s. f. 1. Acțiunea de a m i r o s i; percepere, simțire a unui miros; (rar) mirosit. [Floare] frumoasă ochilor la priivire și dulce la mirosire am cules (a. 1786). CAT. MAN. I, 36, cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. 2. (Învechit) Miros (1). Den cinci simțiri ce are omul, anume: vederea, auzirea, mirosirea, gustul și pipăitul, mai adevărat de toate. . . este vederea. M. COSTIN, LET. I, 302/17, cf. IORGA, S. D. XVII, 155. 3. (Învechit) Miros (2) plăcut, mireasmă, parfum. Mirosi D[o]mnul mirosire bine mirositoare. BIBLIA (1688), 61/47. Curgea dintr-însul mir cu foarte frumoasă mirosire. mineiul (1776), 98r1/34. – Pl.: mirosiri. - Și: (învechit) amirosíre s. f. LB, DDRF. - V. mirosi.
- sursa: DLR (1913-2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
infinitiv lung (IL107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |