MITRALIERĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, care execută foc continuu sau în rafale. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

mitralieră sf [At: BRĂESCU, V. 79 / P: ~li-e~ / Pl: ~re / E: it mitragliera] 1 Armă automată, ușor transportabilă, cu care se poate trage, într-un timp scurt, un mare număr de proiectile asemănătoare cu gloanțele de pușcă Si: (iuz) mitralieză.

MITRALIERĂ, mitraliere, s. f. Armă automată de calibru mic, ușor transportabilă, cu care se poate trage într-un timp scurt un număr mare de proiectile asemănătoare cu gloanțele de pușcă. [Pr.: -li-e-] – Din it. mitragliera.

MITRALIERĂ, mitraliere, s. f. Armă automată, pe afet sau trepied, care trage într-un timp scurt un număr mare de gloanțe, asemănătoare cu cele de pușcă. În preajma noastră, de cu seară potrivite, Mitraliere străjuiesc ca scorpii ațipite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Pînza mitralierei a trecut pe deasupra și oamenii au zvîcnit mai departe. C. PETRESCU, Î. II 34. ◊ Fig. Cîntau lăutarii căutînd să acopere mitraliera cleștelui pe grătar. PAS, Z. I 171. Pistol mitralieră v. pistol. – Pronunțat: -li-e-.

MITRALIERĂ s.f. Armă automată de calibru mic pe afet, cu tir foarte rapid. [Pron. -li-e-. / cf. fr. mitrailleuse, it. mitragliera].

MITRALIERĂ s. f. armă automată montată pe afet, cu tir foarte rapid. (< it. mitragliera)

MITRALIERĂ ~e f. Armă automată de calibru mic, instalată pe un suport, care are o cadență de tragere rapidă (continuă sau în rafale). [Sil. -li-e-] /<it. mitragliera

*mitralióză f., pl. e (fr. mitrailleuse). (Cp. cu batoză). Un fel de tun mic care aruncă gloanțe c’o ĭuțeală extraordinară și cu care e armată infanteria și cavaleria. – Ob. (dar nu maĭ bine) mitralieră. – Curat rom. s’ar putea zice mitraliatoare saŭ împroșcătoare.

mitralieră (armă) (desp. mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitralierei; pl. mitraliere

mitralieră (armă) (mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. mitralierei; pl. mitraliere

mitralieră (armă) s. f. (sil. -tra-li-e-), g.-d. art. mitralierei; pl. mitraliere

mitralieră

mitralieră, -re.

MITRALIERĂ armă de foc automată prevăzută cu un suport de fixare, putând fi montată pe o aeronavă, capabilă de a executa foc continuu prelungit și în serii mai lungi decât alte arme de foc automate. Mitralierele pot fi: ușoare (calibru obișnuit, până la 14,5 mm, pentru nimicirea aeronavelor ce zboară la distanțe de 500 m) și grele (împotriva aeronavelor aflate la distanțe de până la 1500 m). Mitralierele pot fi: jumelate, cuplate cu o gură de foc de artilerie (tun) aflată la bord, sau cu o altă mitralieră, dar de calibru diferit, acționarea acestora făcându-se simultan, de la același mecanism.

MITRALIERĂ FOTOELECTRICĂ dispozitiv pentru antrenarea piloților în executarea corectă a tragerilor în luptele aeriene, fără a consuma muniție. Mitraliera fotoelectrică e compusă dintr-un aparat de fotografiat instalat cu obiectivul în axul avionului de vânătoare sau vânătoare-bombardament, fiind în legătură cu butonul de declanșare a rachetelor sau de deschidere a focului tunurilor sau a mitralierelor de bord, care înregistrează pe film momentul deschiderii focului de către pilot. După prelucrarea filmului se poate stabili cu ajutorul unor aparate corectitudinea tragerii (distanța de deschidere a focului și unghiul sub care s-a deschis focul). Sin. fotomitralieră.

MITRALIÉRĂ (< it.) s. f. Armă automată care execută foc continuu sau în rafale, destinată pentru lovirea obiectivelor terestre, marine și aeriene. Inventată în anii ’80 ai sec. 19. Există puști-m., m. grele (m. montate pe afet), m. ușoare și m. de calibru mare (12,7-14,5 mm). Folosită din primul război mondial.

baba și elicopterul / și mitraliera expr. folosită în legătură cu două lucruri care nu au nimic în comun

MITRALIERĂ s. (MIL.) (înv.) mitralieză, (arg.) cățea.

MITRALIERĂ s. (MIL.) (înv.) mitralieză, (arg.) cățea.

MITRALIÉRĂ s. f. Armă automată, ușor transportabilă, cu care se poate trage, într-un timp scurt, un mare număr de proiectile asemenătoare cu gloanțele de pușcă; (ieșit din uz) mitralieză. Cuiburi de mitraliere viclene plescăiau învrăjbit. BRĂESCU, V. 79. Mitraliere străjuiesc ca scorpii ațipite. CAMIL PETRESCU, V. 37. Pînza mitralierei a trecut pe deasupra și oamenii a zvîcnit mai departe. C. PETRESCU, Î. II, 34 Mitraliera fu plasată sub poarta cea mare. V. ROM. august 1 955, 43. Pușcă-mitralieră v. p u ș c ă. ◊ {În context figurat) Ritmul mi-a fost mitralieră Lovind din plin în veche eră. BENIUC, S. 64. ◊ F i g. (Cu aluzie la zgomotul ritmic făcut de armă) Cîntau lăutari căutînd să acopere mitraliera cleștelui pe grătar. PAS, Z. I 171. - Pronunțat: -li-e-. – Pl.: mitraliere. Cf. it. m i t r a g l i e r a.