MITRĂ², mitre, s. f. (Pop.) Uter. – Din ngr. mitra.

mitră² sf [At: KRETZULESCU, M. 10 / Pl: ~re / E: ngr μήτρα] (Atm) 1 Organ genital al femelei. 2 Uter. 3 (Mol) Placentă.

MITRĂ², mitre, s. f. (Anat.) Uter. – Din ngr. mitra.

MITRĂ², mitre, s. f. Partea interioară a organelor genitale femeiești, în care se dezvoltă fătul; uter, matrice³.

MITRĂ² ~e f. (la om și la animalele vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; matrice; uter. /<ngr. mítra

mitră f. Anat. matrice. [Gr. mod.].

2) mítră f., pl. e (ngr. mítra, matrice, d. vgr. métra, matrice, metér, mamă. V. mitrică, matrice). Anat. Matrice, organu în care se face concepțiunea.

mitră (desp. mi-tră) s. f., g.-d. art. mitrei; pl. mitre

mitră (mi-tră) s. f., g.-d. art. mitrei; pl. mitre

mitră (organ, acoperământ al capului) s. f. (sil. -tră), g.-d. art. mitrei; pl. mitre

mitră (mitre), s. f. – Matrice, uter. – Mr. mitră. Ngr. μητρα. – Der. mitral, adj., din fr. mitral; mitropolie, s. f. (biserică ortodoxă cu rang superior episcopiei), mr. mitropule, din mgr. μητρόπολις, parțial prin intermediul sl. mitropolija (Vasmer, Gr., 100); mitropolit, s. m. (arhiepiscop în ierarhia ortodoxă), din mgr. μητροπολίτης (Murnu 38); arhimitropolit, s. m. (arhiepiscop principal); cu gr. ἀρχί- „super”; metropolă, s. f. (capitală), din fr. métropole; metropolitan, adj. (al capitalei).

MÍTRĂ² (< ngr.) s. f. (Pop.) Uter.

mitră, mitre s. f. (eufem.) v. mingeacă

MITRĂ s. v. uter.

MITRĂ s. v. placentă.

mitră s. v. PLACENTĂ.

MITRĂ s. (ANAT.) uter, (înv. și pop.) sîn, (pop.) pîntece, (înv. și reg.) matcă, (reg.) plod, (înv.) mătrice, zgău. (În ~ se dezvoltă fătul.)

MÍTRĂ² s. f. (Anat.) 1. Organ genital al femelei, în care se dezvoltă embrionul la animalele superioare; uter, (învechit) mătrice. Mitra sau uter. KRETZULESCU, M. 10, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BIANU, D. S. 2. (Prin Mold.) Placentă, ALRM I/II h 289. - Pl.: mitre. – Din ngr. μήτρα.