mișculanță sf [At: BENIUC, V. CUC. 14 / V: ~col~, ~colanție (Pl: ~colănții), ~cora~, ~coranție (Pl: ~corănții), ~ție, ~ura~ / Pl: ~țe / E: mg miskulancia] (Ban, Trs; mpl) 1 Șmecherie. 2 Poznă. 3 Glumă.

mișcolanță sf vz mișculanță

mișcolanție sf vz mișculanță

mișcoranță sf vz mișculanță

mișcoranție sf vz mișculanță

mișculanție sf vz mișculanță

mișcuranță sf vz mișculanță

MIȘCULANȚĂ s. v. farsă, festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, ștrengărie, tertip, truc, viclenie, vicleșug.

mișculanță s. v. FARSĂ. FESTĂ. GHIDUȘIE. GLUMĂ. PĂCĂLEALĂ. PĂCĂLITURĂ. POZNĂ. STRATAGEMĂ. SUBTERFUGIU. ȘIRETENIE. ȘIRETLIC. ȘMECHERIE. ȘTRENGĂRIE. TERTIP. TRUC. VICLENIE. VICLEȘUG.

MIȘCULÁNȚĂ s. f. (Ban. și Transilv., mai ales la pl.) Șmecherie, înșelăciune; (cu sens atenuat) poznă, glumă. Să demascâm pe Colac cu mișcolănțiile lui. BENIUC, V. CUC. 14. Nu-mi plac mișcorănțiile. V. ROM. ianuarie 1960, 24, cf. REV. CRIT. III, 160. Să nu facă ceva mișcoranță. VICIU, S. GL. Lucrul ăsta-i cu multă mișcoranță. ib. Umblă numai cu mișculanțe. CV 1951, nr. 6, 27, cf. ib. 1 950, nr. 4, 34. Ăsta se ține de tot felul de mișcorănții. MAT. DIALECT. 181, cf. 80. - Pl.: mișculanțe. – Și: mișculánție (com. din BRAȘOV), mișcuránță (LEXIC REG. 9), mișcolănță (FRÎNCU-CANDREA, M. 103), mișcolánție (pl. mișcolănții), mișcoránță, mișcoránție (pl. mișcorănții) s. f. – Din magh. miskuláncia.