moimiță sf [At: CANTEMIR, IST. 49 / V: mom~, (înv) ~mâță / Pl: ~țe / E: moimă¹ + -iță] 1 (Îvr) Maimuță (1).

MOMIȚĂ² s. f. v. moimiță.

moimă² sf [At: VAIDA / Pl: ~me / E: nct] (Reg) Umflătură dureroasă, mai ales la gât sau la subsuori Si: (reg) bolfă, boșoalcă, uimă Vz maimucă.

momiță³ sf vz moimiță

momiță² sf [At: BARCIANU / Pl: ~țe / E: nct] 1 (Nob) Momeală (1). 2 (Îe) A umbla cu chichițe și -țe A înșela.

MOMIȚĂ³ s. f. v. moimiță.

momiță f. Mold. maimuță: vr’o momiță sau vr’un urs AL. [Vechiu-rom. moimiță, diminutiv din moimă, maimuță = ung. MAJOM].

móĭmă, moĭmîță, V. maĭmuță.

1) momíță, V. maĭmuță.

moimiță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimiței; pl. moimițe

moimiță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimiței; pl. moimițe

moimiță s. f. (sil. moi-), g.-d. art. moimiței; pl. moimițe

moimiță s.f. (zool.; înv. și reg.) v. Maimuță.

MOIMIȚĂ s. f. (Învechit și regional) Maimuță (1). Veri mîinile omului ar fi la moimîță, veri obrazul moimîții la arap. CANTEMIR, IST. 49, cf. id. HR. 7, 300. Nefton. . . este pentru dînșii aceea ce-i pentru noi o moimiță. CONACHI, P. 276, cf. ALR SN III h 686/605. – Pl.: moimițe. - Și: momíță (GCR II, 121/3, HELIADE, O. I, 131, ALECSANDRI, T. I, 116, HOGAȘ, H. 61, ALR I 786/370, ALR SN III h 686), (învechit) moimîță s. f. – Moimă¹ + suf. -iță.