MONOMANIE, monomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin obsesia unui singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

monomanie sf [At: BARIȚIU, P. A. III, 100 / Pl: -iz / E: fr monomanie] Stare mintală patologică în care o persoană este obsedată de o singură idee Vz manie (1).

MONOMANIE, monomanii, s. f. Stare patologică în care bolnavul este obsedat de un singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

MONOMANIE, monomanii, s. f. Stare mintală patologică, în care bolnavul este obsedat de un singur gînd, de o singură preocupare; idee fixă. În străinătate dorul de a primi vești de acasă devine o monomanie. ALECSANDRI, la CADE.

MONOMANIE s.f. Stare patologică manifestată prin obsesia unei singure idei. ♦ Pasiune, manie exclusivă. [Gen. -iei. / < fr. monomanie, cf. gr. monos – unic, mania – nebunie].

MONOMANIE s. f. stare patologică manifestată prin obsesia unei singure idei. (< fr. monomanie)

MONOMANIE ~i f. Manie a unui singur gând; idee fixă. /<fr. monomanie

monomanie f. nebunie caracterizată prin o preocupațiune unică.

*monomaníe f. (mano- și manie). Nebunie care se manifestă într’un singur punct, ca, de ex., mania persecuțiuniĭ.

monomanie s. f., art. monomania, g.-d. art. monomaniei; pl. monomanii, art. monomaniile (desp. -ni-i-)

monomanie s. f., art. monomania, g.-d. art. monomaniei; pl. monomanii, art. monomaniile

monomanie s. f. → manie

MONOMANIE s. v. idee fixă.

MONOMANIE s. (MED.) manie, obsesie, psihoză, idee fixă.

MONOMANIE s. f. Stare mintală patologică în care o persoană este obsedată de o singură idee, V. m a n i e (1). Melancolia se prefăcuse în monomanie, cu care a și trecut din viață. BARIȚIU, P. A. III, 100. Apriga dorință de avere ia caracterul unei monomanii sinistre. CONTEMP. 1956, nr. 519, 3/4, cf. DM. - Pl.: monomanii. – Din fr. monomanie.