mormântar¹ sn [At: F (1874), 305 / Pl: ~e / E: mormânt + -ar] (Înv) 1 Mormânt (1). 2 (Pex) Cimitir.

mormântar², ~ă a [At: EMINESCU, G. P. 96 / Pl: ~i, ~e / E: mormântal css] (Rar) Mormântal (5).

MORMÂNTAR s. v. cavou, criptă.

mormîntar s. v. CAVOU. CRIPTĂ.

MORMÎNTÁR¹ s. n. (Învechit) Cavou, criptă, mormînt (I 1); p. e x t. cimitir. Ei erau deja naintea mormîntariului care se întindea în capătul satului. F (1874), 305, cf. BARCIANU, ALEXI, W. – Pl.: mormîntare. – Mormînt + suf. -ar.

MORMÎNTÁR², -Ă adj. (Rar) Mormîntal (2). Din biserică s-auzea un cîntec încet, trist, mormîntar. EMINESCU, G. P. 96. – Pl.: mormîntari, -e. – De la mormîntal, cu schimbare de suf.