mototol¹, ~oală [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) mormotol, motol / Pl: ~i, ~oale / E: mototoli] 1 sn Ghemotoc. 2 sn (D. oameni; îlv) A se face ~ A se ghemui. 3 sn (Îal; d. o colectivitate) A se îngrămădi. 4 sn (Îe) A face ~ A doborî pe cineva la pământ, a lăsa nemișcat, inert. 5 sn (Reg; îlv) A se da de-a ~ul A se rostogoli. 6 a Ghemuit. 7 a Mototolit. 8 sn (Reg) Pămătuf cu care se șterge vatra cuptorului. 9 sn (Reg) Vălătuc de fân. 10 sn (Reg; lpl) Bulgări de zăpadă. 11-12 smf, a (Om) încet la lucru. 13-14 smf, a (Om) prost.

mototol², ~oală a [At: ALAS 8 IV, 1923, 4/1 / Pl: ~i, ~oale / E: ns cf matol, mototol¹] (Arg) Beat.

MOTOTOL², -OALĂ, mototoli, -oale, adj. (Rar la f.; despre oameni) Lipsit de vigoare, bleg, tont. Se învîrtea prin casă, băcănită pe obraji și mototoală. STANCU, D. 440. Fără voință, bleg, mototol, ai să fii toată viața. PAS, Z. I 293. Mătușa Ruxanda se dădu doi pași înapoi, să-și vadă feciorul mai bine și să-l măsoare mai cu jale, cîtu-i de mototol și nevolnic. C. PETRESCU, R. DR. 20.

MOTOTOL² ~oală (~oli, ~oale) Care este greoi, neîndemânatic și nepriceput. /v. a mototoli

mototol n. 1. ghem; 2. ceva strâns tare, deformat; 3. fig. indolent: e mototol și adormit ISP. [Abstras din mototoli]. ║ adv. grămadă: căzu mototol sub masă ISP.

mototól n., pl. oale (d. mototolesc. Cp. și cu ung. motola, vîrtelniță). Munt. Boț, ghem, ghĭomotoc, lucru mototolit: a face basmaŭa, rufele, haĭnele mototol. Adv. A cădea mototol, a cădea grămadă, grămădit, fără putere. Adj. Motolog, fără energie: om mototol, femeĭe mototoală. V. fofoloc.

motol a vz mototol¹

mototoi ain [At: PĂCALĂ, M. R. 140 / E: cf mototol¹] (Reg) Prostănac.

mototol¹ adj. m., pl. mototoli; f. mototoală, pl. mototoale

mototol¹ adj. m., pl. mototoli; f. mototoală, pl. mototoale

mototol adj. m., pl. mototoli; f. sg. mototoală, pl. mototoale

MOTOTOL s., adj. 1. s. v. ghemotoc. 2. adj. v. bleg.

MOTOTOL s., adj. 1. s. cocoloș, ghemotoc, (reg.) boboloș, tomoașă, (Olt. și Munt.) toltoașă. (A făcut hîrtia ~.) 2. adj. bleg, indolent, lălîu, moale, molatic, molîu, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (Un om ~.)

MOTOTÓL¹, -OALĂ subst., adj. I. S. n. (De obicei în legătură cu verbul „a face”) Ghem, cocoloș, ghemotoc. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. A făcut hîrtia mototol (ghem, cocoloș) și a aruncat-o În foc. PAMFILE, C. 47. Omul face un sac mototol și-l pune sub cap. GÎRLEANU, L. 39, cf. IORDAN, L. R. A. 198. Motramă – ghem făcut din zdrențe, mototol. I. CR. II, 277, cf. PĂSCULESCU, L. P. 361, ALR II 3 527/605, 728, 791, 928, 987, 3 528/928. ◊ E x p r. A se face mototol = a) (despre oameni) a se strînge, a se ghemui. Cînd ajunse jos, se făcu mototol de durere. ISPIRESCU, L. 195. Și el . . . s-a ghemuit mai rău, s-a făcut mototol dă năcaz. GRAIUL, I, 174; b) (regional; despre o colectivitate) a se îngrămădi. Un stup se cunoaște că trebuie să roiască după faptul că albinele se fac mormotol la urdiniș. Com. din FĂGET-LUGOJ. A face (pe cineva) mototol = a doborî la pămînt, a lăsa inert. Căzu acel preacurvar jos, făcut mototol. GORJAN, H. I, 71/15. Lovind-o cu burduful în cap, o făcu mototol după ușă. ISPIRESCU. L. 209. Furtunile sînt niște copile nebunatice. . . într-o clipă fac pe om mototol, îl dârîmă la pămînt. SADOVEANU, M. C. 96. (Regional) A se da de-a mototolul = a se rostogoli, a se da tumba. ALR I 367/722. ♦ (Adjectival) Strîns, ghemuit, mototolit. Sta lîngă ușe, cu pălăria mototol în mînă. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 41. Vine gîsca De la Musca, Cu aripa mototol, Cu ciocul ca un pistol [Vioara]. PAMFILE, C. 32, cf. PĂSCULESCU, L. P. 75, 79. ◊ (Adverbial) Șerban își luă fața între mîni și căzu mototol în șanț. BUJOR, S. 154. Toma Lotru ședea mototol pe laviță, REBREANU, N. 35. După o vreme, o lăsă acolo mototol și se opri în mijlocul casei. PREDA, Î. 184, cf. VICIU, GL. ♦ (Regional) Pămătuf cu care se șterge vatra cuptorului (Sălcioara-București) . ALR II 4 000/928. ♦ (Regional) Vălătuc (de fîn) (Valea Lungă Cricov-Pucioasa). ALR SN I h 129/762. ♦ (Regional; la pl.) Bulgări de zăpadă. Cf. ALR I 1 251/200, 932. II. Adj., s. m. și f. (Om) încet, moale, bleg; (om) greoi la cap, prost, nătîng, tembel. Cf. COSTINESCU. Greoi și mototol cum era el. ISPIRESCU, L. 399, cf. 109. Merge însoțit de o mototoalâ de femeie. LUNGIANU, ap. CADE. Se dădu doi pași înapoi să-și vadă feciorul mai bine și să-l măsoare mai cu jale, cîtu-i de mototol și nevolnic. C. PETRESCU, R. DR. 20. Dumitra. . . se învîrtea prin casă băcănită pe obraji și mototoală. STANCU, D. 440. Fără voință, bleg, mototol ai să fii toată viața. PAS, Z. I, 293. Fugi din cale, mototol, Să-mi joc mîndră rostogol. BIBICESCU, P. P. 221. – Pl.: mototoli, -oale. - Și: (regional) mormotol s. n., (prin haplologie) motól (ISPIRESCU, L. 109) adj. – Probabil postverbal de la mototoli.

MOTOTOL², -OALĂ adj. (Argotic) Beat. Cf. ALAS 8 IV 1923, 4/1. – Pl.: mototoli, -oale. – Etimologia necunoscută. Cf. m a t o l, m o t o t o l¹.