moșnenie sf [At: PRAV. 93 / Pl: -ii / E: moșnean + -ie] (Înv) 1 Moștenire (1). 2 (Îla) De ~ Moștenit.

moșneníe, V. moștenie.

moșteníe și -neníe f. Vechĭ. Moștenire, lucru moștenit.

MOȘNENIE s. v. moștenire, patrimoniu, succesiune.

moșnenie s. v. MOȘTENIRE. PATRIMONIU. SUCCESIUNE.

MOȘNENIE s. f. (Mold.) Moștenire. Cela ce va răni pre altul... nu-ș va piiarde moșneniia (m o ș i i a MUNT.). PRAV. Cînd ... acest moșnean nu va griji de dîns ..., acesta-ș va piiarde moșneniia (m o ș t e n i r e a; MUNT.). PRAV. Etimologie: moșnean + suf. -ie. Vezi și moșan, moșancă, moșnean, moșneni, Cf. o c i n i r e, r ă m ă ș i ț ă (1), u r i c (1).

MOȘNENÍE s. f. (Învechit) Moștenire (1). Cela ce va răni pre altul. . . nu-ș va piiarde moșneniia (m o ș i i a MUNT.). PRAV. 93. Cînd va fi un om bolnav și va lăsa cuiva să moșnenească mult, puțin, . . . și acest moșnean nu va griji de dîns, . . , acesta-ș va piiarde moșneniia (m o ș t e n i r e a MUNT.). ib. ◊ L o c. a d j. De moșnenie = moștenit. O vie iaste den vie mea cea de moșnenie în hătarul fundenesc (a. 1711). BUL. COM. IST. V, 233. – Pl.: moșnenii. – Moșnean + suf. -ie.