moțăială sf [At: JIPESCU, O. 33 / Pl: ~ieli / E: moțăi¹ + -eală] 1 Ațipire. 2 Somnolență. 3 (Fig) Lâncezeală. 4 (Fig) Pasivitate. 5 Mișcare ușoară și repetată a capului în semn de salut, de răspuns afirmativ etc.

MOȚĂIALĂ, moțăieli, s. f. 1. Ațipire, piroteală, dormitare. Și pe el îl stăpînea un fel de moțăială, un fel de sfîrșeală, de adormire a minții. DUMITRIU, N. 254. 2. Înclinare, plecare a capului (în semn de afirmare sau de salut). La început își mai dădeau bună ziua în față, pe urmă plecară ochii și sfîrșiră cu o moțăială drept «bună vremea». DELAVRANCEA, H. T. 144.

moțăială s. f., g.-d. art. moțăielii; pl. moțăieli

moțăială s. f., g.-d. art. moțăielii; pl. moțăieli

moțăială s. f., g.-d. art. moțăielii; pl. moțăieli

moțăială

moțăială, -ieli.

MOȚĂIALĂ s. v. ațipire.

MOȚĂIALĂ s. ațipeală, ațipire, dormitare, moțăire, moțăit, moțăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolență, toropeală, (rar) somnie, (reg.) picuială, pioceală, somnoreală. (Mold.) clipoceală, clipocire, (prin Munt.) pircoteală, pircotit, (înv.) somnoroșie. (Stare de ~.)

MOțĂIÁLĂ s. f. Faptul de a m o ț ă i¹; moțăit¹, moțăitură, (rar) moțăire. . Piroteală, somnolență; f i g. lîncezeală, pasivitate. Cf. m o ț ă i¹ (2). Rumâne, scoal'te din moțăialâ ! JIPESCU, O. 33, cf. 23. 2. (De obicei urmat de determinarea „din cap”) Mișcare ușoară (și repetată) a capului în semn de salut, de răspuns afirmativ etc. Cf. m o ț ă i¹ (3). La început își mai dădeau bună ziua în față, apoi plecară ochii și sfîrșiră cu o moțăială din cap drept „bună vremea” și „mulțămim d-tale”. DELAVRANCEA, T. 144. – Pl.: moțăieli. – Moțăi¹ + suf. -eală.