MUCARNIȚĂ, mucarnițe, s. f. (Înv.) Mucar. – Muc + suf. -arniță.

mucarniță sf [At: GÎRLEANU, N. 92 / Pl: ~țe / E: muc + -arniță] 1 Mucar (1). 2 (Rar) Muc (23).

MUCARNIȚĂ, mucarnițe, s. f. Mucar. – Muc + suf. -arniță.

MUCARNIȚĂ, mucarnițe, s. f. Unealtă cu care se stingeau felinarele, lumînările sau se rupeau mucurile acestora. Să vie cu mucarnița să stingă candelabrul. CAMIL PETRESCU, O. II 571.

MUCARNIȚĂ ~e f. înv. Unealtă pentru stingerea lumânărilor (a felinarelor) sau pentru retezarea mucurilor acestora; mucar. /muc + suf. ~arniță

mucarniță (înv.) s. f., g.-d. art. mucarniței; pl. mucarnițe

mucarniță (înv.) s. f., g.-d. art. mucarniței; pl. mucarnițe

mucarniță s. f., g.-d. art. mucarniței, pl. mucarnițe

MUCARNIȚĂ s. 1. mucar, (reg.) mucariță. (~ pentru tăiat mucul lumânării.) 2. (rar) stingătoare de lumânări.

MUCARNIȚĂ s. v. muc.

mucarniță s. v. MUC.

MUCARNIȚĂ s. 1. mucar, (reg.) mucariță. (~ pentru tăiat mucul lumînării.) 2. (rar) stingătoare de lumînări.

MUCÁRNIȚĂ s. f. 1. Mucar (1). Dascălul alergă la mucarniță, crezînd că se încinsese cumva flăcările luminărilor din policandru. GÎRLEANU, N. 92. Cîteva măsuțe cu luminări de seu în sfeșnice de alamă și cu mucarnițe pentru tăiatul mucurilor. C. GANE, TR. V. 233. Să vie cu mucarnita să stingă candelabrul. CAMIL PETRESCU, O. II, 571. 2. (Rar) Muc (II 2). Chiorîndu-te la mucarnițe cu lumină ca vai de ea. P. CONSTANT, R. 127. [Icoana] are un mic jgheab de alamă dedesubt, în care se înfig luminările aprinse și se adună cele căzute și mucarnițele. CAMIL PETRESCU, O. I, 261. – Pl.: mucarnițe. – Muc + suf. -arnițâ.