mufă sf [At: NICA, L. VAM. 163 / Pl: ~fe / E: ger Muffe] (Teh) Manșon.

MUFĂ, mufe, s. f. (Tehn.) 1. Piesă tubulară de metal folosită la legarea între ele a două țevi. 2. Mic tub metalic, deschis la ambele capete, folosit pentru fixarea capsei unui fitil.

MUFĂ s.f. 1. Bucată scurtă de țeavă cu filet interior, care servește la îmbinarea a două țevi; manșon (2). 2. Tub de metal deschis la capete cu care se fixează capsa unui fitil. [< germ. Muffe].

MUFĂ s. f. 1. manșon (2). 2. tub de metal deschis la capete cu care se fixează capsa unui fitil. (< germ. Muffe)

MUFĂ ~e f. Tub scurt folosit la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, țevilor, cablurilor; manșon. /<germ. Muffe

mufă s. f., g.-d. art. mufei; pl. mufe

mufă s. f., g.-d. art. mufei; pl. mufe

mufă s. f., g.-d. art. mufei; pl. mufe

MUFĂ s. v. manșon.

MUFĂ s. (TEHN.) manșon. (~ la o țeavă.)

MUFĂ s. f. (Tehn.) Manșon (2). Mufe de fier laminat. NICA, L. VAM. 163. Diametrul mufelor la burlane de sondaj. ENC. TECH. I, 445. Îmbinarea țevilor se poate face în trei feluri: prin sudură, prin mufe (manșoane) și prin flanșe. SOARE, MAȘ. 217, cf. 215., IONESCU-MUSCEL, ȚES. 238. Mufe speciale pentru prăjini de foraj. NOM. MIN. I , 43, cf. 87. Cu o apăsare de buton, mufa fixată în corpul universalului prinde să se învîrtească. CONTEMP. 1949, nr. 138, 7/1, cf. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 849. – Pl.: mufe. – Din germ. Muffe.