multitudine sf [At: MARIN F. 489 / Pl: ~ni / E: lat multitudo, -inis, fr multitude] (Udp „de”) 1 Număr mare Si: mulțime, pluralitate, (rar) pluritate. 2 Cantitate însemnată și diversă.

MULTITUDINE s. f. (Livresc, rar) Mulțime (de oameni); număr mare, cantitate impunătoare (de lucruri).

MULTITUDINE s.f. (Liv.) Mulțime; număr mare. [Cf. fr. multitude, lat. multitudo].

MULTITUDINE s. f. mulțime; număr mare ◊ aspect variat. (< fr. multitude, lat. multitudo)

MULTITUDINE ~i f. Cantitate mare de ființe, de obiecte etc., considerată ca un ansamblu; mulțime. /<lat. multitudo, ~inis, fr. multitude

multitudine s. f., g.-d. art. multitudinii; pl. multitudini

multitudine s. f., g.-d. art. multitudinii; pl. multitudini

multitudine s. f., g.-d. art. multitudinii; pl. multitudini

MULTITUDINE s. 1. v. mulțime. 2. v. complex.

MULTITUDINE s. mulțime, pluralitate, (rar) pluritate. (~ problemelor abordate.)

MULTITUDINE s. f. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau în genitiv) Număr mare, cantitate însemnată (și diversă). Această multitudine de mici curanți. MARIN, F. 489. Multitudinea evenimentelor care-i reclamau imperios prezența. REBREANU, R. I, 185. Multitudinea de stele ce formează Calea Laptelui. ALAS 17 XI, 1935, 2/4, cf. BOGZA, C. O. 315. Multitudinea aspectelor realității. CONTEMP. 1950, nr. 179, 7/6. Romancierul a făcut o „selecție” în multitudinea de momente a desfășurării istorice. V. ROM. aprilie 1961, 146. – Din lat. multitudo, -inis, fr. multitude.