MULȚIME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime (3) care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi (3) care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi (3) între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime.

mulțime sf [At: COD. VOR. 160/4 / Pl: ~mi / E: mult + -ime] 1 (Udp „de”) Număr, cantitate mare de ființe, de lucruri etc. Si: grămadă, (îvp) mare¹, (înv) mulție, mulții¹. 2 (Rar; îlav) Cu ~a În număr mare. 3 (Îvr) Aflare în număr mare. 4 (Înv) Majoritate de voturi. 5 (Lsg) Lume multă, grup mare de oameni adunați laolaltă pentru un scop comun. 6 (Spc; lsg) Mase largi ale populației din clasa de jos Vz colectivitate, necim, popor, seminție. 7 (Mat) Totalitate de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei caracteristici comune lor și numai lor. 8 (Grm; înv; îs) Numărul ~mii Număr plural. 9 (Mat; îs) ~ vidă Mulțime (7) care nu conține nici un element. 10 (Mat; îs) ~mi disjuncte Mulțimi (7) care nu au nici un element comun. 11 (Mat; îs) ~mi echivalente Mulțimi (7) între care se poate stabili o legătură biunivocă.

MULȚIME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime.

MULȚIME, mulțimi, s. f. 1. (Urmat de obicei de determinări în genitiv sau în acuzativ cu prep. «de» care indică natura obiectelor) Cantitate mare, număr mare de ființe sau lucruri. Într-un ceas ne spune o mulțime de lucruri, ne trece pe dinaintea ochilor o mulțime de icoane vechi și afumate. SADOVEANU, O. VII 201. Să trec peste dînsele, am să omor o mulțime [de furnici]. CREANGĂ, P. 237. O mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante. ODOBESCU, S. III 11. Mulțime de corăbii cu pînzele-nvălite Stau, umbre uriașe, fantasme neclintite Pe luciul Bosfor. ALECSANDRI, O. 75. ◊ (În legătură cu noțiuni de timp) Este o mulțime de vreme de cînd n-am venit la d-ta. NEGRUZZI, S. I 47. 2. Lume multă strînsă laolaltă, grămadă de oameni (de obicei adunați într-un scop comun); gloată. Mulțimea împresura zidurile curții. SADOVEANU, O. VII 73. Grupul actorilor principali se detașează din mulțime. VIANU, S. 143. Înțelese că mulțimea e împotriva lui. REBREANU, R. I 194. ♦ Colectivitate, masă. Instabilitatea dovedește că nici mulțimea nu mai are încredere în guvernele burgheze. C. PETRESCU, A. 320. Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. Soartă-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, P. 79.

MULȚIME ~i f. 1) Număr sau cantitate mare de ființe sau de lucruri de același fel. 2) Grup numeros (de ființe) neorganizat; droaie; grămadă. [G.-D. mulțimii] /mult + suf. ~ime

mulțime f. 1. număr mare: mulțime de oameni, mulțime de idei; 2. partea cea mai comună a poporului: gloată, prostime.

mulțíme f. (d. mult). Mare număr, mare cantitate, grămadă: o mulțime de oamenĭ, de banĭ, de case, de pămînt. Gloată, vulg, prostime, mulțime de oamenĭ: omu nobil nu caută aplauzele mulțimiĭ. O mulțime, o mare cantitate: eraŭ o mulțime. Mult timp: am așteptat o mulțime.

SINE NOMINE VULGUS (lat.) Mulțimea fără nume.

mulțime s. f., g.-d. art. mulțimii; pl. mulțimi

mulțime s. f., g.-d. art. mulțimii; pl. mulțimi

mulțime s. f., g.-d. art. mulțimii; pl. mulțimi

AURA POPULARIS (lat.) vântul popularității, trece la mulțime – Vergiliu, „Eneida”, VI, 816; Horațiu, „Ode”, III, 2, 20. Popularitate ieftină.

ODI PROFANUM VULGUS (lat.) urăsc mulțimea ignorantă – Horațiu, „Ode,” III, 1, 4. Poetul ține ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.

MULȚIME s. 1. v. ceată. 2. duium, grămadă, potop, puhoi, puzderie, sumedenie, (înv. și pop.) mare, poiede, (înv. și reg.) întuneric, (reg.) posmol, tălabă, (Transilv. și Mold.) silă, (înv.) mulțit, putere, (fig.) groază, grozăvenie, grozăvie, (reg. fig.) polog. (O ~ de dușmani.) 3. colectivitate, masă, (pop.) obște, (peior.) gloată. (Din ~ s-a ridicat un glas.) 4. v. gloată. 5. v. gros. 6. număr. (Copleșit de ~ dușmanilor.) 7. grămadă, (fig.) armată. (O ~ de amatori s-a prezentat.) 8. v. puzderie. 9. grămadă, seamă. (Și-a rezolvat o ~ de probleme.) 10. multitudine, pluralitate, (rar) pluritate. (~ problemelor abordate.) 11. grămadă, (fig.) car. (I-a adus o ~ de vești.) 12. grămadă, șir, (fam.) cârd. (A trecut o ~ de ani de când nu ne-am văzut.) 13. (MAT.) domeniu.

MULȚIME s. 1. bandă, buluc, ceată, cîrd, droaie, gloată, grămadă, grup, pîlc, stol, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (O ~ de copii.) 2. duium, grămadă, potop, puhoi, puzderie, sumedenie, (înv. și pop.) mare, poiede, (înv. și reg.) întuneric, (reg.) posmol, tălabă, (Transilv. și Mold.) silă, (înv.) mulțit, putere, (fig.) groază, grozăvenie, grozăvie, (reg. fig.) polog. (O ~ de dușmani.) 3. colectivitate, masă, (pop.) obște, (peior.) gloată. (Din ~ s-a ridicat un glas.) 4. (mai ales în limbajul claselor exploatatoare) gloată, norod, plebe, popor, prostime, vulg, (înv. și reg.) poporime, (înv.) calabalîc. (~ asaltează porțile palatului.) 5. (MIL.) gros, (înv. și pop.) mijloc, (înv.) greime, greu, temei, toi. (~ armatei abia acuma trece.) 6. număr. (Copleșit de ~ dușmanilor.) 7. grămadă, (fig.) armată. (O ~ de amatori s-a prezentat.) 8. potop, puzderie, sumedenie, (pop.) spuzenie, (înv. și reg.) sodom, (fig.) pulbere, spuză, spuzeală. (~ de stele.) 9. grămadă, seamă. (Și-a rezolvat o ~ de probleme.) 10. multitudine, pluralitate, (rar) pluritate. (~ problemelor abordate.) 11. grămadă, (fig.) car. (I-a adus o ~ de vești.) 12. grămadă, șir, (fam.) cîrd. (A trecut o ~ de ani de cînd nu ne-am văzut.)

MULȚIME. Subst. Mulțime, multitudine, număr mare, cantitate mare, avalanșă (fig.), batalion (fig.), buluc, ceată, cohortă (fig.), ciurdă (fam.), desiș (rar), droaie, duium, gloată, grămadă, grămădeală (pop.), legiune (fig.), liotă (pop. și fam.), mahală (reg.), milaret (reg.), miriade (livr.), nămol (fig.), noian (fig.), omenime, pletoră, ploaie (fig.), potop (fig.), prăpăd (fig.), prăpădul pămîntului, prăpădenia pămîntului, prăpăstenia pămîntului, pulbere (fig.), puzderie, sodom (pop.), spuză (fig.), spuzeală (fig., pop.), sumă, sumedenie, tabără, toalpă (reg.), urdie (înv.), viespar (fig.), furnicar (fig.). Adj. Numeros, în număr mare, mult, fără număr, nenumărat, cită frunză și iarbă. Vb. A (se) înmulți, a (se) mări, a (se) amplifica, a spori, a crește, a (se) aduna; a adăuga. Adv. Foarte mult, mult (multul) cu multul, fără număr, fără seamă; cu ghiotura (pop. și fam.), cu toptanul, cu grămada, cu ruptul, cu carul (cu sacul), cu duiumul, cu stamboala, cu vîrf și îndesat; droaie, cu droaia; doldora, grămadă, din belșug, angro; cu toți, cu mic cu mare, mic și mare, o lume toată, lumea toată (de pe lume); ca frunza și ca iarba, rîuri-rîuri. V. adăugare, adunare, creștere, grămadă, grup.

MULȚIME s. f. 1. (La sg.; cu determinări la pl. introduse prin prep. „de”; azi mai ales precedat de art. nehot. „o”) Număr, cantitate mare (de ființe, de lucruri etc.); grămadă, (învechit și popular) mare³, (învechit) mulțit¹. A șiaptia pricină ce înmicșureadză certaria celui vinovat iaste mulțime de oameni, unde să pornesc cu toții să facă vreo răutate. PRAV. 270. Precum iaste ceriul mare de nălțîme, Cu multu-l adaogi de oameni mulțime. DOSOFTEI, PS. 38/14. Sf[î]ntul Pahomie văzu mulțime de îngeri. CHEIA ÎN. 2^r/23. Scote mulțime de orînduieli pe țară. NECULCE, L. 101, cf. 342. Acele venituri mănăstirești. . . ajutînd la feliurimi de școale, la plată, de mulțime de dascăli ce trebuiesc la toate județele. GOLESCU, L. 40. Mulțime de mijloace acum mi se-nlesniră. HELIADE, O. I, 167. Bogățiile se primejduiesc de o mulțime de întîmplări. MARCOVICI, C. 4/23. O mulțime de pești zburători strălucea ca soarele. DRĂGHICI, R. 31/8. În puțină vreme au făcut mulțime de cărămizi. id. ib. 79/18. În locul mulțimei de trăsuri, neguțitori. . . , domnea tăcerea grozavă. RUSSO, S. 31. La vederea mulțimei de tingiri de diferite capacități. . . fața lui se coloră de o bucurie nedescriptibilă. FILIMON. O I, 109, Tu stăpînești în pace mulțime de orașe. ALECSANDRI, T. II, 67, cf. id. O. 75. În curtea mănăstirii erau așezate mulțime de corturi soldățești. BOLINTINEANU, O. 262. Fata se suie în pod și vede acolo o mulțime de lăzi. CREANGĂ, P. 290, cf. 37, 115, 217, 289, 302. Împrejurul mesei împărătești, o mulțime de alte mese erau puse. ISPIRESCU, L. 39, cf. 4. O mulțime de noțiuni istorice. ODOBESCU, S. III, 11. Un roman valorează prin o mulțime de calități. IBRĂILEANU, S. L. 66. În urma lor mergeau o mulțime de femei spăimîntate. REBREANU, I. 40. Într-un ceas ne spune o mulțime de lucruri. SADOVEANU, O. IV, 144. În jurul lui se strînsese o mulțime de oameni. V. ROM. septembrie 1958, 17. O mulțime de tineri alergară din toate părțile țării la palatul împărătesc. POPESCU, B. I, 4. (Cu determinarea subînțeleasă) O nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. . . Stă el oleacă și se sfătuiește cu gîndul: „să trec peste dînsele, am să omor o mulțime. CREANGĂ, P. 237. ◊ (Rar, la pl.) Atunci mulțimi de ”bravo" în aer se-nălțară. ALEXANDRESCU, O. I, 347. ◊ (Învechit, urmînd substantivul determinat) Scote cîti 2 văcărituri pe tot anul și hîrtii și șverturi mulțime. NECULCE, L. 325. Simtimente mestecate mulțime mă înconjur. HELIADE, O. I, 444, cf. 191. ◊ (Cu determinări în genitiv) Iubostia coapere mulțimea păcatelor, cod. vor. 160/4, cf. 72/14. Să răsipească mulțimea oamenilor. mineiul (1776), 161^v1/22. Tu m-ai povățuit prin mulțimea primejdiilor. MARCOVICI, D. 4/14. Mulțimea pasărilor de tot soiul. . . cînta. DRĂGHICI, R. 61/5. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă. EMINESCU, O. I, 147. Mulțimea copiilor, averea omului. ZANNE, P. II, 77. Nu mulțimea cuvintelor umple dimerlia. se spune celui vorbăreț și leneș. Cf. id. ib. 533. (Rar, la pl.) Lepădînd mulțimile năpăștilor. MINEIUL (1776), 72^v2/38, cf. 95^r1/31. ◊ (Cu determinări la sg., substantive colective sau nume de materie) Pre Pătru, de mulțimea de peaște ce vînă cu mreaja în numele lui, minună-l. CORESI, EV. 501. Să-mpărechea mulțimile nărodului. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 46^r/12. Să strîngă acei bani, să facă mulțime de oaste. NECULCE, L. 158. Au poroncit de au aprins o mulțime de paie. IST. CAROL XII, 26^v/3. S-au întîmplat seara să fiu acolo, și de mulțimea norodului să nu mai merg unde voiam. GOLESCU, Î, 42. Ș-au îndreptat artileria asupra mulțimei dușmanului din poziție. AR (1829), 34¹/51. Gospodăria românilor. . . are obiceiurile sale, rezămate pe climă, mulțimea și bunătatea pămîntului . . . I. IONESCU, C.III/4. Se așteaptă să vie de espoziție mulțime de lume. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 579. Văd păinjenișul între tufe ca un pod, Peste care trece-n zgomot o mulțime de norod. EMINESCU, O. I, 87, cf. 147. Aduseră mulțime de vînat. ISPIRESCU, L. 315. Oițele moarte Le-am topit pe toate Și.am. scos. frate. eu, Mulțime de său ! MARIAN, SA. 44. (Rar, în legătură cu noțiuni de timp) Este o mulțime de vreme de cînd n-am venit la d-ta. NEGRUZZI, S. I, 47. • L o c. a d v. (Rar) Cu mulțimea = în număr mare. [Pictorii] alergară cu mulțimea la dînșii, fiind prea bine retribuiți, ap. TDRG. ♦ (Învechit, rar) Faptul de a se afla în număr mare. Cum l-au ucis toți împreună, atunce pentru mulțimea să vor certa toți. PRAV. 273. 2. (Învechit) Majoritate (de voturi). Toate hotărîrile înaltei curți de revizie se vor face după mulțimea glasurilor mădularelor sale. CR (1833), 26¹/48. Aceste prefaceri trebuie să fie priimite prin mulțimea glasurilor acționarilor. . . ce să vor afla de față (a. 1845). DOC. EC. 858. 3. (La sg.) Lume multă, grup mare de oameni a durați laolaltă (de obicei într-un scop comun); s p e c. masele largi ale populației (din clasa de jos, v. g l o a t ă). V. p o p o r, n e a m, s e m i n ț i e. Au cumpărat pită ș-au săturat atîta mulțime. CORESI, EV. 261. Să temură de mulțime. N. TEST. (1648), 57^r/19. Tiamul și Tiaghen, fiind aleși de către mulțime, au venit și au stătut supt zid. AETHIOPICA, 14^v/1, cf. 55^r/6. Să strînsără mulțime multă la împăratul. VARLAAM-IOASAF, 123^r/2. Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6, cf. 26. Vom fi osîndiți, nu după greutatea vremilor, dar după patima nădejdilor, partizilor și a opiniei mulțimii. RUSSO, S. 13. Însă din mulțime iată au părut Căpitani de frunte, plini de vitejie. BOLINTINEANU, O. 68. Mulțimea se grămădea la ușă și înăuntru. EMINESCU, G. P. 88. Îmi fac loc prin mulțimea care se îngrămădește înaintea bufetului. CARAGIALE, O. IV, 222. Mulțimea, cu mic, cu mare și împăratul împreună cu dînsa, strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40. Abia e locul gol, Și mulțimea năvălește Iarăși stol. COȘBUC, P. I, 226. Moș Șărban vorbea, îmbărbătînd mulțimea adunată în jurul lui. BUJOR, S. 68, cf. 100. Înțelese că mulțimea e împotriva lui. REBREANU, R. I, 194, cf. 124, 314. Mulțimea nu mai are încredere în guvernele burgheze. C. PETRESCU, A. 320. Mulțimea a început să fugă. SAHIA, N. 58, cf. 36. Dacă turcii nu lasă o asemenea mulțime să intre în oraș ? CAMIL PETRESCU, O. III, 147. Grupul actorilor principali se detașează din mulțime. VIANU, S. 143. Mulțime, nu mă goni. ISANOȘ, Ț. L. 17. Glasul care vine din mulțime. BENIUC, C. P. 79. În fața clubului, mulțimea se îndesa din ce în ce. V. ROM. februarie 1953, 68. ◊ (La pl., cu valoare de sg.) Luînd toți dimonii cu sine, mulțimile toate. DOSOFTEI, V. S. septembrie 30^v/7. Temîndu-se de mulțimi . . ., se ruga de pace. ȘINCAI, HR. I, 146/6. Mulțimi barbare, pentru pradă adunate. ALEXANDRESCU, M. 21. Poate noi avem destinul. . . De-a vesti mulțimilor flămînde O viață nouă ! BENIUC, P. 77. Ulițele erau pline de mulțimi. CAMILAR, N. II, 318. Atît de proaspăt sună pămîntul și răsună în freamăt de motoare și vuiet de mulțimi. DEȘLIU, G. 22. cf. 38. Caravana abia-și făcea loc prin mulțimi, printre alte caravane. V. ROM. octombrie 1955, 172. 4. (Mat.) Totalitate de obiecte grupate pe baza unei caracteristici comune lor și numai lor. Cf. DER. 5. (Gram.; învechit; în sintagma) Numărul mulțimii = numărul plural. Slovenii. . . în numărul mulțimei (in numero plurali) au opt căderi. MAIOR, IST. 245/6, cf. 239/9, 244/7. – Pl.: mulțimi. – Mult + suf. -ime.