mulțumire sf [At: N. TEST. (1648), 197^v/31 / V: (îvp) ~țăm~, ~țem~, ~țim~ / Pl: ~ri / E: mulțumi] 1 Exprimare a recunoștinței, a satisfacției Si: (îvr) mulțumeală. 2 (Înv) Aprobare a acțiunilor cuiva. 3-4 (Stare de) satisfacție, (de) bucurie. 5 Ceea ce produce satisfacție, bucurie Si: (îvp) mulțumită. 6-7 (Înv, îljv) De ~țăm~ (Într-un mod) satisfăcător. 8 (Înv; îe) A avea de ~ A fi mulțumit să... 9 (Îae) A considera ca bucurie să... 10 (Rar) Capriciu. 11 (Îvp) Răsplătire. 12 (Îvp) Recompensă materială.

MULȚUMIRE, mulțumiri, s. f. (Și în forma mulțămire) 1. Acțiunea de a mulțumi, exprimare a recunoștinței; răsplătire, recompensă. Ca dar de mulțămire pentru mire ele primesc de la mireasă... mere și altele. ȘEZ. XII 16. 2. Satisfacție, plăcere, bucurie. Peste un an de la plecare, întorcîndu-se împăratul biruitor de la război, a găsit acasă mare mulțumire: cocon împărătesc de trei luni în vîrstă. CARAGIALE, P. 105. C-o mulțumire adîncă, nemaisimțită, El în ochii ei se uită. EMINESCU, O. I 53. Pe tine, an tînăr, te văz cu mulțămire! ALEXANDRESCU, M. 4. – Variantă: (regional) mulțămire s. f.

MULȚUMIRE ~i f. 1) v. A MULȚUMI și A SE MULȚUMI. 2) Sentiment de bucurie; satisfacție; plăcere. /v. a mulțumi

mulțumire f. 1. manifestare de recunoștință și vorbele cu cari se exprimă: i-am adus muțumiri; 2. plăcere, bucurie: am avut o mare mulțumire; 3. starea persoanei mulțumite.

mulțămire sf vz mulțumire

mulțemire sf vz mulțumire

mulțimire sf vz mulțumire

mulțămíre f. Arătarea recunoștințeĭ pin vorbe. Răsplată, recompensă. Satisfacțiune, bucurie, plăcere: soldațiĭ eraŭ plinĭ de mulțămire de ceĭa ce le spusese generalu.

mulțumire s. f., g.-d. art. mulțumirii; pl. mulțumiri

mulțumire s. f., g.-d. art. mulțumirii; pl. mulțumiri

mulțumire s. f., g.-d. art. mulțumirii; pl. mulțumiri

MULȚUMIRE s. v. compensare, compensație, daune, despăgubire, răsplată, recompensă, reparație.

MULȚUMIRE s. 1. v. slavă. 2. v. satisfacție. 3. v. bucurie.

MULȚUMIRE s. 1. (BIS.) har, mulțumită, slavă. (Aduce ~ divinității.) 2. satisfacție, (rar) satisfacere. (Am cel puțin ~ că...) 3. bucurie, desfătare, mîngîiere, plăcere, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)

mulțumire s. v. COMPENSARE. COMPENSAȚIE. DAUNE. DESPĂGUBIRE. RĂSPLATĂ. RECOMPENSĂ. REPARAȚIE.

Mulțumire ≠ nemulțumire

En mariage, comme ailleurs, contentement passe richesse – (fr. „În căsnicie, ca și în altele, mulțumirea întrece bogăția”) – replică din Doctorul fără voie de Molière (act. II, sc. 2). De obicei se citează ultima parte a expresiei: „Contentement passe richesse”, care a devenit proverb în limba franceză și e folosit cînd vrem să subliniem că satisfacția sufletească prețuiește mai mult decît cea materială. LIT.

MULȚUMIRE s. f. Acțiunea de a (s e) m u l ț u m i. 1. Exprimare (prin cuvinte) a recunoștinței, a satisfacției; (învechit, rar) mulțumeală. Cf. m u l ț u m i (3). Cine va veni cătră voi și nu va aduce această învățătură, nu priimireți pre el în casă și de multemire nu grăireti. N. TEST. (1648), 197^v/31, cf. 274v/28, 309^r/3. Am tălmăcit această carte. . . din limba elineascâ pre limba rumânească, după D[u]mnezeu făcînd mulțămire și celuia ce m-au îndemnat (a. 1765). GCR II, 79/10. .Unii . . . îngenunchea, rădicând mînile spre mulțămire către ceriu. DRĂGHICI, R. 21/7, cf. 41/2. Și dau soartei mulțămire Că a făcut mijlocire A împlini dorul meu. PANN, E. II, 125/4. Primește. . . călduroase mulțumiri pentru volumul ce mi-ai trimis. CARAGIALE, O. VII, 367. Ca dar de mulțămire pentru mire, ele primesc de la mireasă alămii. ȘEZ. XII, 16. Te rog transmite . . . cele mai calde mulțămiri pentru acest ospăț. SADOVEANU, O. X, 74. Nemulțămirea ocară îți va aduce, iar mulțămirea cinste peste cinste. ZANNE, P. VIII, 256. ♦ Faptul de a recunoaște o binefacere; recunoștință. Dobitoacile sălbatice arată mai multă mulțămire cătră făcătoriul lor de bine. DRĂGHICI, R. 103/5. 2. (Învechit) Aprobare (a acțiunilor cuiva). Cf. m u l ț u m i (4). Mulțămire să cheamă daca face greșala cel vinovat, cînd i-are dărui neștine vreun dar ceva, bani sau alt lucru . . . sau de i-are părea bine de acea greșală. PRAV. 330. 3. (Stare de) satisfacție, (de) bucurie; ceea ce produce satisfacție, bucurie; (învechit și popular) mulțumită (v. m u l ț u m i t, II 3). Cf. m u l ț u m i (6). Întăriți în credință cum v-ați și învățat, prisosindu-vă în ea cu mulțimire. N. TEST. (1648), 270^r/13. Priimiți cu multemire această puțină osteneală (a. 1651). BV I, 183. El au simțit o mulțămire foarte măgulitoare (a. 1792). IST. CAROL XII, 27^r/17. Mulțămirea de un minut ne face mai simțitoare chinurile. MARCOVICI, C. 17/4. Spre mai multă mulțămirea lui, au văzut și un izvor de apă. DRĂGHICI, R. 49/9, cf. 23/22, 61/9. Unita prietenie Era pentru a lor inimi mulțămirea cea mai vie. CONACHI, P. 300, cf. 81, 82. Slujba militărească are mai multe neplăceri decît mulțămiri. NEGRUZZI, S. I, 39, cf. 63, 64. l-am dovedit, după mulțumirea tutulor, că el e reacționar. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 605. Îl privi cu mulțămirea ce simte tot omul cînd găsește aceea ce a căutat. FILIMON, O. I, 124. Cele mai dulci mulțumiri ale vînătorii sînt acelea. . . care izbucnesc cu veselie printre niște buni tovarăși. ODOBESCU, S. III, 19. Singura ei bucurie, într-o viață fără speranță,. . . fără mulțămire. EMINESCU, N. 41, cf. id. O. I, 53. Vine să strice petrecerea și mulțumirea și cheful la o lume-ntreagă. CARAGIALE, O. IV, 161, cf. II, 150. Mulțumirea îl strîngea de gît. REBREANU, I. 110. Încurcînd un somn de cinci și chiar de zece kilograme, să ai mulțămirea a-l putea scoate la mal. SADOVEANU, O. IX, 355. ◊ (Învechit; în legătură cu verbe ca „a face”, „a rămîne”) Aladin se-ndatori să-i facă mulțămire, D-aceea și-l făcu vechil pe ale sale toate. VĂCĂRESCUL, IST. 250. Și așa, rămînînd întru cea desăvîrșit mulțămire a prețului, din bună voia d-sale au víndut numita moșie (a. 1815). URICARIUL, II, 9, cf. DRĂGHICI, R. 100/18. Nu mă îndoiesc că tu vei sili a învăța degrabă, pentru că știi că asta îmi face mulțămire. NEGRUZZI, S. I, 4. Cînd ai ști ce mulțămire mi-ai făcut. ALECSANDRI, T. I, 221. ◊ L o c. a d j. și a d v. (Învechit) De mulțămire = mulțumitor, satisfăcător. Toate acelea petreceri de mulțămire. . . Le-am perdut. CONACHI, P. 102. Orice făcea [nora] nu mai era de mulțămire. ap. TDRG. ◊ E x p r. (Învechit) A avea de mulțumire = a fi mulțumit să . . . , a considera ca o bucurie să . . . N-ai fi avut de mulțămire și bucurie să privești așa feliu de crude morți. DRĂGHICI, R. 159/1. ♦ (Rar) Gust, capriciu. Împăratul atît de mult iubea pe tînăra sa soție, încît îi făcea, spre a fi fericită, toate mulțumirile. ȘEZ. I, 163. 4. (Învechit și popular) Acțiunea de a răsplăti, de a despăgubi; răsplată, recompensă, despăgubire (materială). Cf. m u l ț u m i (7). Cheltuielile . . . să le plătească cu încetul și cuvenita mulțămire să facă și pre toți protectorii să-i mulțămească (a. 1776). URICARIUL, I, 179. O îndoită mulțămire să va răspunde aceluia carele. . . va arăta. . . pe pricinuitorii furtișagului. AR (1829), 233¹/39, cf. 68¹/44. ◊ (Cu determinări în genitiv) Șă aibă voie a se-ndletnici în Rossia cu vindecarea celor gîngavi și spre mulțămirea numiților . . . are a se plătI 10 mii ruble. ib. (1829), 65¹/27. (Determină și indică motivul pentru care se răsplătește cineva) Au, binevoit a cinsti cu, cavaleria Sf. Gheorghie clasul I pe ex. sa gheneralul contele Pașchevici de Erivan, spre multâmirea meritelor lui. ib. (1829), 63V8, cf. 7D/12, 189²/22. Mulțumirea facerii de bine iți mai aduce și alt bine. ZANNE, P. VIII, 371. – Pl.: mulțumiri. $- Și: (învechit și popular) mulțămire, (învechit și regional) mulțemire, (învechit) mulțimire s. f. – V. mulțumi.