mulțumit, ~ă [At: CORESI, EV. 117 / V: (îvp) ~țăm~, (îrg) ~țem~ / Pl: ~iți, ~e / E: mulțumi] 1 a (Cu verbul „a fi”) Care se simte bine din punct de vedere sufletesc Si: bucuros, împăcat. 2 a (Cu verbul „a fi”) Căruia nu-i lipsește nimic Si: îndestulat, satisfăcut. 3 a (Cu verbul „a fi”) Care nu cere sau nu așteaptă mai mult Si: bucuros, împăcat, satisfăcut. 4 a (Înv) Care exprimă mulțumire (3). 5 sf (Pop; lsg) Răspuns la o închinare, la un salut, la o urare. 6 sf (Îla) De ~țămită Care exprimă o mulțumire. 7 sf (Îlav) Cu ~ă Cu cuvinte de mulțumire Si: mulțumind. 8 sf (Reg; îlv) A-și da ~țămita A renunța la... 9 sf (Îvp) Mulțumire (5). 10 sf (Nob; îlav) Cu ~a lui Rămânând mulțumit. 11 sf (Pgn; îlv) A fi de ~ă A satisface. 12 (Rar; îal) A bucura. 13 (Rar; îal) A mulțumi (9). 14 (îae; rar) A mulțumi (10). 15 sf (Îvp) Recunoaștere a unei îndatoriri sau a unei binefaceri. 16 sf (Îvp) Recunoștință exprimată prin daruri sau recompense materiale. 17 sf (Îvp; ccr) Ceea ce se oferă drept răsplată. 18 pp (Ccd; îf mulțumită) Cu ajutorul, prin intermediul Si: datorită, grație... 19-20 sf Mulțumire (3-4)

MULȚUMIT, -Ă, mulțumiți, -te, adj. (Și în forma mulțămit) Satisfăcut, îndestulat; împăcat. Era mulțămit și zîmbea. În sfîrșit, ajungea la Iași. SADOVEANU, O. VII 68. Primarul Ion Pravilă intră în circiumă frecîndu-și mîinile mulțumit. REBREANU, R. II 73. Ești mulțămită, fata mea? – Mulțămită, răspunse ea zîmbind. EMINESCU, N. 18. – Variantă: (regional) mulțămit, -ă adj.

MULȚUMIT ~tă (~ți, ~te) Căruia nu-i lipsește nimic; care are de toate. /v. a mulțumi

mulțumit a. 1. care are de ajuns, care nu cere mai mult: s’a arătat mulțumit; 2. care simte plăcere, bucurie: mulțumit cu soarta sa.

mulțămit, ~ă a, sf, pp vz mulțumit

mulțemit, ~ă a, sf, pp vz mulțumit

mulțămít, -ă adj. Satisfăcut, care nu pretinde maĭ mult, vesel, fericit: bătrînu era mulțămit văzîndu-șĭ toțĭ fiiĭ la un loc.

mulțumit adj. m., pl. mulțumiți; f. mulțumită, pl. mulțumite

*mulțumit adj. m., pl. mulțumiți; f. mulțumită, pl. mulțumite

MULȚUMIT adj. 1. v. satisfăcut. 2. v. împăcat. 3. v. bucuros.

MULȚUMIT adj. 1. satisfăcut, (înv. și pop.) norocit, (înv. și reg.) mulțumitor, (înv.) odihnit, (rar fig.) sătul. (Un om pe deplin ~.) 2. împăcat, satisfăcut, (pop.) împăciuit. (Cu inima ~.) 3. bucuros, satisfăcut, vesel, voios. (Se duce ~ la lucru.)

Mulțumit ≠ nemulțumit

MULȚUMIT, -Ă adj., s. f., prep. 1. Adj. (Adesea în legătură cu verbul „a fi”) Care se simte bine din punct de vedere sufletesc, căruia nu-i lipsește nimic, care nu cere sau nu așteaptă mai mult; satisfăcut, bucuros, împăcat. Dinprotivă . . . sîntem cu toții mulțemiți. ALECSANDRI, T. I, 287. Ești mulțămită, fata mea ? EMINESCU, N. 18. Primarul Ion Pravilă intră în circiumă frecîndu-și mîinile mulțumit. REBREANU, R. II, 73, cf. I, 181. Atît de mulțumiți ar trebui să fie oamenii din cîmpie. BOGZA, C. O. 271. Roman Lupu clătină capul mulțumit. GALAN, Z. R. 83, cf. ALR II 3 088/29, 3 092/157, 605. ◊ (Cu determinări indicînd cauza sau împrejurările stării de satisfacție, introduse prin prep. „de”, „cu”, rar „pentru”, învechit „întru” sau urmat de propoziții subordonate introduse prin „că”) Să fie mulțămit întru ceale ce are. ANTIM, ap. GCR II, 7/8. A fi însuși el mulțumit de sineși și de purtarea sa. MARCOVICI, D. 10/8, cf. 11/17. Mulțemit că trăiește, așteaptă ziua dorită. CONACHI, P. 263, cf. 287. El era mulțămit de făgăduința ce cîștigase. NEGRUZZI, S. I, 141. Salută pe mentorul său și plecă înainte, mulțumit de povețele lui. FILIMON, O. i, 130. Și cum mergea el, mulțămit în sine pentru această facere de bine, numai iată i se înfățișează înainte crăiasa albinelor. CREANGĂ, P. 239, cf. 168, 286. Sînt mulțumit de slujbele tale, zise împăratul. ISPIRESCU, L. 30, cf. 42. E mulțumită cu Platamonu, care plătește cinstit. REBREANU, R. I, 171, cf. 15. Era mulțumit de tot ce făcuse, ce aflase și ce aștepta. C. PETRESCU, C. V. 278, cf. 104. Ești mulțămit că ți-ai plătit datoria. ALR II 3 24429. ♦ (Învechit) Care exprimă mulțumire (3). Îl proslăviia cu mulțămite glasuri. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 184^r/7. II. S. f. 1. (Popular; la sg.) Răspuns la o închinare, la un salut, la o urare. Cf. m u l ț u m i (2). Mulțămită la o închinare [Titlu]. VICIU, COL. 181. După buna-dimineață și mulțemita (= după cum te porți tu cu alții, tot astfel se vor purta și alții cu tine). Cf. ZANNE, P. IV, 201. 2. (Învechit și popular) Exprimarea (prin cuvinte) a recunoștinței, a satisfacției. Cf. m u l ț u m i (3). Să ne și îndulcim toți, fraților, cu bune mulțemite, acestui praznic bun. CORESI, EV. 117, cf. id. L. 328/8. Să-și ia D[u]mnezeu căzuta cinste și mulțămită (a. 1713). GCR II, 4/35. Porunca pentru aceea îi pusă lui. . . ca să-l diștepte spre mulțămită (a. 1726). BV II, 25. Dumnezeule, . . . slavă, închinăciune și mulțumită ție . . . Abia își isprăvise mulțumită, și alți creștini din sat sosiră la el. GALACTION, O. 255. Cuvintele acestea. . . îi părură mai mult o insultă decît o mulțumită. AGÎRBICEANU, L. T. Primește adîncă mulțumită mea. V. ROM. octombrie 1954, 5. Cinstea și mulțumită Și lui D-zeu i-i dragă. ȘEZ. III, 43, cf. BUD, P. P. 19. Fapt-ai puț lîngă drum . . . Auzit-ai mulțumite, Mulțumite-mbobocite. PĂSCULESCU, L. P. 8. Mulțumită gazdei [Titlu]. BÎRLEA, B 92. Mulțumită sacă Nimărui nu-i dragă. ZANNE, P. IV, 221. ♦ (în legătură cu verbele „a da”, „a primi”, „a aduce”, „a face”, „a fi”, rar „a trimite” sau „a cînta”, mai ales în fraze care exprimă recunoștința către Dumnezeu) Domnului fie mulțemită pentru cel milostivnicit dar. CORESI, 373/2, cf. 328/11, 346/2. Să cîntați în besearecă mulțămită lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 337, cf. 417. Athinei nici o mulțămită nu le făcură. HERODOT (1645), 301. Laude. . . de mulțămite lui D[u]mn[e]dzău trimițînd. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 8^r/9, cf. id. PS. 454/9. Au dat. . . și cîțiva saci de făină și de orz dar; pentru aceasta îi făcea toți mare mulțămită. AXINTE URICARIUL, LET. II, 177/22. Aducea mulțămite și jirtve la începutul secerișului (cca 1750). GCR II, 51/32, cf. 111/24. Li se cade . . . a da acea cătră D[umne]zeu mulțămită (a. 1757). URICARIUL, IV, 6/17. Să cu[t]remurară toți de acea minune mare, dînd laudă și mulțămită lui Dumnezeu. MINEIUL (1776), 120^r2/5, cf. 120^r1/6. Cînd vreunul agiunge în vîrful vreunii movili, fece mulțămită. IST. AM. 44^r/2. Celor răi, celui ce le face bine în zadar e, că nu e mulțemită. ȚICHINDEAL, F. 46/5. N-au voit să priimească nici mulțămită mea, au fugit. KOTZEBUE, U. 11^v/15. Dă mulțumită multă marelui proroc. GORJAN, H. I, 6/23. Nu putem să-ți aducem din destul mulțămită . . . pentru toate acele rare virtuți și vrednicii. GT (1838), 14²/38. După ce sărută cîteva icoane și dete mulțămită Celui de Sus . . . , Artemie își roti ochii prin căsuța Domnului. STĂNOIU, C. I. 22. ◊ L o c. a d j. De mulțămită = care exprimă o mulțumire, drept mulțumire. Să aducă dar de mulțămită lui Dumnedzău. DOSOFTEI, PS. 88/14. Cîntare de mulțămită. MINEIUL (1776), 85^v2/14, cf. 19^v1/8. ◊ L o c. a d v. Cu mulțumită = cu cuvinte de mulțumire; mulțumind. Și cu bună mulțemită să slăvim. . . și să ne închinăm. CORESI, EV. 19. Au scris carte. . . cu mare mulțămită pentru oamenii săi. M. COSTIN , ap. GÎDEi. Cu mulțămită pre tine pururea te mărim. MINEIUL (1776), 156^v1/12, cf. 154^v1/12, 174^v2/26. Cu mulțămită au făcut orație preaputernicului împărat. GHEORGACHI, LET. III, 296/5. Prin rugă și rugăciune cu mulțumită cererile voastre să fie cunoscute la Dumnezeu. MARCOVICI, D. 1/6. ◊ E x p r. (Regional) A-și da mulțămita = a renunța la . . . , a se lăsa păgubaș. Și-a dat mulțămita din slujba de primar. MAT. DIALECT, I, 182. 3. (Învechit și popular) Mulțumire (3). Darurile ce-i trimesăse Ștefan Vodă cu mulțumită le-au luat. URECHE, LET. I, 136/21. S-aib de tine mulțămită. DOSOFTEI, PS. 166/9. La acele trei plăși. . . să li se facă îndreptarea cu toată cumpănirea, ca să cerce ca toți mulțămită (a. 1819). DOC. EC. 215. Ea îi răspunsă că își pune viața întru pierzare cu toată mulțumită ei. . . dacă istoriile ce are a povesti de acum înainte nu vor fi cu mii de ori mai frumoase. GORJAN, H. I, 162/21. Cunoaștem cu . . . mare mulțumită că . . . am cîștigat un ăst feliu de crai. GT (1838), 14¹/24. Arhimandritul. . . își descoperi bucuria și mulțămita sa într-un discurs oareșicum inspirat. BARIȚIU, P. A. III, 252. Oamenii ce iubesc noul vor ceti cu mulțămită. NEGRUZZI, S. II, 290. ◊ L o c. a d v. (Neobișnuit) Cu mulțumită lui = rămînînd mulțumit, simțind satisfacție. Acia . . . este cea mai frumoasă plimbare care poate fi, spre a petrece cinevaș cu mulțumită lui. GOLESCU, Î. 18. ◊ E x p r. A fi de mulțumită = a da satisfacție, a mulțumi (5). Ne-a dat. . . felurite mîncâri și melșpaize, ca să ne fie de mulțămită. SADOVEANU, O. X, 390. 4. (Învechit și popular) Recunoaștere a unei îndatoriri sau binefaceri; recunoștință (exprimată prin daruri sau recompense materiale); (concretizat) ceea ce se oferă drept răsplată. Cf. m u l ț u m i (7). Vintrele de se va clăti, o pomeană au mulțemitâ pentr-o slujbă de la o muiare va avea. PARACLIS (1639), 262. Acest neguțător vă este dator mare mulțumită. GORJAN, I, 39/35, cf. II, 79/23. Ștefan Vodă. . . l-au tăiat pe Arbure Hatmanul. . . în loc de mulțumită căci l-au crescut. BĂLCESCU, în MAG. IST. I, 162/6. La gît purta o salbă de galbeni, pe care a dat-o fetei ca mulțămită, pentru că a căutat-o la boală. CREANGĂ, P. 291, cf. id. A. 144, 149. Ți-ai făcut slujba, ai primit mulțumită, poți merge. AGÎRBICEANU, L. T. 269. Mulțumita pentru slujbă nu numai prin grai, dar și cu mîna plină. ZANNE, P. VIII, 371. (Cu o nuanță de ironie, de amărăciune, de indignare) În scurtă vreme au pus de l-au zugrumat. . . Această mulțămită și plată au avut Panaitachie de la Mihai Vodă pentru harzul ce-au făcut cu mîna lui la împărăție de l-au poftit domnu. NECULCE,. L. 183. Aceasta iaste mulțămită cu care em ești datoriu, să te apuci să strici casa unde te-am ținut atîția ani ? (a. 1750). GCR II, 47/9. Nu agiunsăse încă a-și lua mulțămita în proporția crimenului său. ASACHI, S. L. II, 108. ◊ (Învechit; cu determinări în genitiv sau în dativ, indicînd motivul recunoștinței sau recompensei) Aștepta slujbelor sale plată și mulțămită și cinste. M. COSTIN, ap. GÎDEi. Rînduiala care trebuie să se pazască spre paza curățeniei orașului. . . și oaminii ce se vor alcătui. . . să aibă mulțămita ostenelelor lor (a. 1813). URICARIUL, I, 201. III. Prep. (Construit cu dativul) Cu ajutorul . . . , prin intermediul. . . , datorită .. . , grație. . . Cf. GT (1839), 85²/13. Mulțumită Domnului, părinții noștri aveau de unde. CREANGĂ, A. 103. Poți să-i faci să trăiască bine și aci, lăsîndu-le o sumuliță bunicică de bani de care ai, mulțumită Domnului, destui. ISPIRESCU, L. 107. Știm, mulțămită lor, cine era Zulnia. IORGA, L. II, 505. – Pl.: mulțumiți, -te. - – Și: (învechit și popular) mulțămit, -ă, (învechit și regional) mulțemIt, -ă adj., s. f., prep. – V. #mulțumi.@