MULȚUMITOR, -OARE, mulțumitori, -oare, adj. 1. Care corespunde cerințelor, care produce mulțumire; satisfăcător; care convinge, convingător. 2. (Astăzi rar; și substantivat) Care exprimă sau păstrează recunoștință; recunoscător. [Var.: (reg.) mulțămitor, -oáre adj.] – Mulțumi + suf. -tor.

mulțumitor, ~oare [At: VARLAAM, C. 282 / V: (îvp) ~țăm~, (înv) ~țămitoriu, ~tem~, ~țemitoriu / Pl: ~i, ~oare / E: mulțumi + -tor] 1-2 smf, a (Asr) (Persoană) care simte mulțumire (3) Si: satisfăcut. 3-4 smf, a (Asr) Persoană care exprimă sau păstrează recunoștință Si: recunoscător. 5-6 smf, a (Asr) Persoană care rămâne îndatorată cuiva. 7 a Care produce mulțumire (3) Si: satisfăcător. 8 a Care corespunde cerințelor Si: adecvat, corespunzător. 9 a Care convinge Si: convingător. 10 av În mod satisfăcător.

MULȚUMITOR, -OARE, mulțumitori, -oare, adj. 1. Care corespunde cerințelor, care produce mulțumire; satisfăcător; care convinge, convingător. 2. (Astăzi rar; și substantivat) Care exprimă sau păstrează recunoștință; recunoscător. [Var.: (reg.) mulțămitor, -oare adj.] – Mulțumi + suf. -tor.

MULȚUMITOR, -OARE, mulțumitori, -oare, adj. (Și în forma mulțămitor) Care corespunde cerințelor, care dă satisfacție, produce mulțumire; satisfăcător. Binevoiți dar a trece îndată pe la biroul nostru spre a regula această afacere într-un chip mulțumitor pentru amîndouă părțile. CARAGIALE, O. I 113. ◊ (Adverbial) Vorbind despre felurite rîuri și rîușoare, candidatul răspunsese mulțumitor. I. BOTEZ, ȘC. 152. ♦ (Despre persoane, construit cu dativul) Recunoscător. Nu-mi trebuiesc bani. Mai degrabă ți-oi fi mulțămitor pentr-un bărbăcuț, cu coada groasă. SADOVEANU, B. 42. Cetitorul îmi va rămîne mulțămitor. NEGRUZZI, S. I 43. – Variantă: (regional) mulțămitor, -oare adj.

MULȚUMITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) Care mulțumește; care corespunde anumitor cerințe; care produce mulțumire; satisfăcător. Răspuns ~. 2) Care aduce mulțumire; care poartă mulțumire; recunoscător. /a mulțumi + suf. ~tor

MULȚUMITOR² adv. Cu mulțumire; în mod satisfăcător. /a mulțumi + suf. ~tor

mulțumitor a. care mulțumește.

mulțămitor, ~oare a vz mulțumitor

mulțămitoriu, ~oare a vz mulțumitor

mulțemitor, ~oare a vz mulțumitor

mulțemitoriu, ~oare a vz mulțumitor

mulțămitór, -oáre adj. Satisfăcător, care te mulțămește: răspuns mulțămitor.

mulțumitor¹ adj. m., pl. mulțumitori; f. sg. și pl. mulțumitoare

+mulțumitor² adv.

mulțumitor adj. m., pl. mulțumitori; f. sg. și pl. mulțumitoare

mulțumitor adj. m., pl. mulțumitori; f. sg. și pl. mulțumitoare

MULȚUMITOR adj. 1. v. acceptabil. 2. v. suficient.

MULȚUMITOR adj. v. îndatorat, mulțumit, obligat, recunoscător, satisfăcut.

MULȚUMITOR adj. 1. acceptabil, admisibil, convenabil, satisfăcător, (fam.) pasabil. (O soluție ~ pentru ambele părți.) 2. îndestulător, satisfăcător, suficient. (O cantitate ~.)

mulțumitor adj. v. ÎNDATORAT. MULȚUMIT. OBLIGAT. RECUNOSCĂTOR. SATISFĂCUT.

Mulțumitor ≠ nemulțumitor, nesatisfăcător

MULȚUMITOR, -OARE adj. 1. (Astăzi rar; și substantivat) (Cel) care simte mulțumire (3), care este satisfăcut; (cel) care exprimă sau păstrează recunoștință, r e c u n o s c ă t o r; (cel) care rămîne îndatorat cuiva. În zadar nice săracii nu să spăsesc, ce numai cei răbdători și mulțumitori. VARLAAM, C. 282. Preotul este datoriu a ceti cu toată umilința, cu inimă bine mulțămitoare, m[o]l[i]tvele ceale de mulțămire. IACOV, SYN. 27^r/11. Inscripția. . . „Lui Alexandru întîi, mulțămitoarea Rossie”. AR (1829), 227²/3. Tot omul mulțămitoriu să cuvine să bucure cu ceva pe îndatoritorial său. DRĂGHICI, R. 8/28. Și cu cîtă bucurie. . . Săltînd preste iarba verde, cu un gînd mulțămitoriu, Se-nturnase spicuitorii la săracul foișor. ASACHI, S. L. I,112, cf. II, 73. ◊ (În legătură cu verbe ca „a fi”, „a se arăta”, „a rămîne” etc.) Fiți mulțemitori de toate. CORESI, L. 483/9. Tot mișelul carele e creștin bun și mulțemitoriu, frate iaste lu Dumnezeu. id. EV. 41. Întîiu să ne învățăm a hi mulțămitori lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 421. Îi mulțămie cu voroave proaste, după cumu-i firea acestui neam a Gavrilițeștilor, de nu sint nici unui domnu mulțămitori. NECULCE, 281. Radul nu numai craiului Vladislav i-au fost mulțămitoriu și plecat, ci și lui Ludovic, feciorului lui. ȘINCAI, HR. II, 114/25. Părintele tău, Zeus, ne aduce spre evlavie și ne face mulțemitori. BELDIMAN, N. P. I, 8/23. Cetitorul îmi va-rărnînea mulțămitor. NEGRUZZI, S. I, 43. Ar fi și mai frumos dacă ai pofti să-mi aduci chiar d-ta în persoană acele dorite notițe, pentru care aș fi de două ori mulțumitor. NEGRUZZI, O. VII, 183. Îi sînt foarte mulțumitoare mamei dacă ți-a spus că mie îmi place foarte mult capitala. AGÎRBICEANU, L. T. 299, cf. id. A. 152, 343. Nu-mi trebuiesc bani. Mai degrabă ți-oi fi mulțămitor pentr-un bărbăcuț cu coada groasă. SADOVEANU, O. X, 532, cf. 43, 607. Dumnezeu să te miluiască, muiere bună, i zise turturica, și ți-oi fi mulțumitoare. MERA, L. B. 16. 2. Care produce mulțumire (3), dă satisfacție, satisfăcător; care corespunde cerințelor; care convinge, convingător. Binevoiți dar a trece îndată pe la biroul nostru, spre a regula această afacere într-un chip mulțumitor pentru amîndouă părțile. CARAGIALE, O. VI, 88. Orice judecată adevărată trebuie să aibă rațiunea mulțumitoare (convingătoare). MAIORESCU, L. 104. O explicație mulțămitoare se capătă, gîndindu-se cineva la înstrăinarea mult mai desăvîrșită a boierimii. iORGA, L. II, 74. Deși s-au făcut pe această cale progrese incontestabile, ele sînt încă prea puțin mulțumitoare. V. ROM. februarie 1954, 268. ♦ (Adverbial) În mod satisfăcător; destul de bine. Vorbind despre felurite rîuri și rîușoare, candidatul răspunsese mulțumitor. I. BOTEZ, ȘC. 152. Scopul nu este să cîștige bani, ci să trăiască mulțămitor. SADOVEANU, O. IX, 340. – Pl.: mulțumitori, -oare. - Și: (învechit și popular) mulțămitor, -oare, (învechit) mulțămitoriu, -oare, mulțemitor, -oare, mulțemitoriu, -oare adj. – Mulțumi + suf. -tor.