mumie sf [At: AMFILOHIE, G. 138/14 / V: momie / A și: mumie / Pl: ~ii / E: ngr μούμια, ger Mumie, it mummia] 1 Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială, practicată de vechii egipteni Si: moaște (2). 2 (Fig; șdp) Om foarte slab, foarte palid sau lipsit de vlagă.

MUMIE, mumii, s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială la vechii egipteni. Ca mumii egiptene stau cu toții-n scaun țepeni. EMINESCU, O. I 155. ♦ (În metafore și comparații, despre oameni) Persoană foarte slabă. Accentuat și: mumie.

MUMIE s.f. 1. Cadavru păstrat prin îmbălsămare specială la vechii egipteni.** Cadavru descărnat, conservat natural într-un sol foarte uscat. 2. (Fig.) Om lipsit de vigoare, de vivacitate; molîu. [Gen. -iei. / < germ. Mumie, cf. it. mummia, ar. mumija].

MUMIE s. f. 1. cadavru conservat prin îmbălsămare specială (la vechii egipteni). ◊ cadavru descărnat, conservat natural într-un sol uscat. 2. (fig.) om lipsit de vigoare, de vivacitate; molâu. (< ngr. mumia, it. mummia, germ. Mumie)

MUMIE ~i f. 1) Cadavru conservat prin îmbălsămare specială. 2) fig. Persoană foarte slabă și lipsită de puteri. /<ngr. múmia, it. mummia, germ. Mumie

mumie f. 1. cadavru îmbălsămat la vechii Egipteni; 2. ființă uscată și neagră; 3. fig. om fără energie.

*mumíe f. (mlat. múmia, it. múmmia, fr. momie, germ. múmie, d. ar. mumia, care vine d. pers. mum, ceară. V. mungiŭ). Cadavru îmbălsămat la vechiĭ Egiptenĭ. Fig. Persoană foarte slabă și urîtă. – Mumiile Egiptenilor îs cafeniĭ închise și chear negre lucitoare, uscate, dure și aŭ un miros aromatic particular. Ele-s înfășurate în fășiĭ care, în cursu timpuluĭ, s’au lipit de corp ca cum ar face parte din el. Fața e bine conservată, și une-orĭ ochiĭ îșĭ maĭ păstrează forma. De ordinar, ele-s închise în lăzĭ de lemn văpsite viŭ, pe care e pictat un cap, care, în unele cazurĭ, e portretu mortuluĭ.

momie sf vz mumie

mumie s. f., art. mumia, g.-d. art. mumiei; pl. mumii, art. mumiile (desp. -mi-i-)

mumie s. f., art. mumia, g.-d. art. mumiei; pl. mumii, art. mumiile

mumie s. f., art. mumia, g.-d. art. mumiei; pl. mumii, art. mumiile

mumie, -miei gen. a.

mumie (mumii), s. f. – Cadavru conservat. It. mummia, fr. momie, de unde și accentul dublu. – Der. mumifica, vb., din fr. momifier.

mumie cu coviltir expr. (intl.) persoană care poartă pălărie.

MUMIE s. moaște (pl.), (reg.) moștină.

MUMIE s. moaște (pl.), (reg.) moștină.

MUMlE s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială (practicată mai ales de vechii egipteni); moaște (2). Aicea să găsesc și mumii, adecă trupuri de oameni balsamite. AMFILOHIE, G. 138/14. Mumii sau moaște eghiptenești. MOLNAR, I. X/20. Bucăți împietrite de lemn, de pămînt. . . și o mumie. GOLESCU, Î. 15. Acest călător aduce la Franția mai multe anticvități, monumenturi, sicrie și momii grecești sau eghiptenești. CR (1830), 54¹/37. Ale Eghipetului mumii. VLAHUȚĂ, P. 52. ◊ (Ca termen de comparație) Ca mumii egiptene stau cu toții-n scaun țepeni. EMINESCU, O. I, 155. ◊ F i g. Văzusem obrazul lelei Ileana și-mi apărură apoi mumiile de argilă ale bătrînilor. SADOVEANU, N. F. 76. – Accentuat și: múmie. - Pl.: mumii. – Și: momie s. f. – Din ngr. μούμια, germ. Mumie, it. mummia. – MomIe < fr. momie.