MUNCĂ, munci, s. f. 1. Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop; activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. 5. (Înv. și pop.) Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka.

muncă sf [At: PSALT. 197 / Pl: ~nci, (îvr) ~nce / E: slv мѧка] 1 (Îvp; mpl) Tortură la care erau supuși osândiții. 2 (Îvp; mpl; spc; îs) ~ veșnică, ~de vecie, ~a vecilor etc. Chinuri ale iadului. 3 (Înv; îs) ~ de cap Pedeapsă cu moartea. 4 (Lpl) Mijloace, instrumente de tortură. 5 (Pex) Suferință fizică sau morală Si: chin. 6 (Spc; lpl) Dureri ale nașterii. 7 (Reg; îe) A fi ~ de ~ A fi greu să... 8 (Reg; îe) A-i fi ~ (de cineva) A se jena. 9 Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale. 10 Activitate conștientă, specifică omului, îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale Si: lucru, treabă. 11 (Jur; îs) ~ silnică Pedeapsă privativă de libertate, cu obligația de a munci, prevăzută pentru infracțiuni grave. 12 (Înv; îs) Om al ~cii Persoană care își câștigă existența muncind cinstit. 13 (Îs) Diviziunea ~cii Proces al desprinderii diferitelor categorii de munci (9-10) din ansamblul activității sociale și al fixării lor ca activități de sine stătătoare. 14 (Îas) Totalitate a diferitelor categorii de activitate existente simultan. 15 (Îs) Protecția ~cii Ansamblu de măsuri luate în scopul de a asigura celor ce muncesc cele mai bune condiții de activitate. 16 (Îla) De ~ Arabil. 17 (Îe) A cuprinde ~ca A-și îndeplini cu succes sarcinile. 18 (Îlv) A scoate din ~ A îndepărta pe cineva dintr-un anume post. 19 (Spc; lpl) Lucrări agricole. 20 (Ccr) Lucru realizat pe baza unui efort, ca rezultat al unei activități. 21 (Ccr) Câștig material obținut prin muncă (9, 10) Si: folos, profit. 22 (Spc; nob) Operă scrisă Si: lucrare, carte. 23 Efort de a realiza ceva Si: strădanie. 24 Ocupație, îndeletnicire.

MUNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka.

MUNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor lui. În Republica Populară Romînă munca este o datorie și o chestiune de onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă, după principiul «cine nu muncește nu mănîncă». CONST. R.P.R. 13. Munca e pulsul de viață al omenirii, e biruința veacurilor viitoare. SADOVEANU, O. VI 337. În mai, cînd rozele-nfloresc... Popoarele sărbătoresc A muncii sfîntă sărbătoare. DEMETRESCU, O. 80. Și cu muncă mai puțină va fi lan mai roditor, Cînd descoperiri mărețe vor sta lumii de-ajutor. BELDICEANU, P. 126. ◊ (Ec. pol.) Forță de muncă v. forță. Muncă abstractă = cheltuire de forță de muncă omenească socotită în general și care creează valoarea mărfurilor. O valoare de întrebuințare, un bun, nu are deci valoare decît pentru că în el se află concretizată sau materializată muncă omenească abstractă. MARX, C. I 72. Muncă concretă = cheltuire de forță de muncă omenească într-o. formă specială, îndreptată către un anumit scop și care creează valoarea de întrebuințare a mărfii. Orice muncă este, pe de altă parte, cheltuire de forță de muncă omenească într-o formă specială, îndreptată asupra unui scop anumit, și în această calitate a ei de muncă utilă concretă ea produce valori de întrebuințare. MARX, C. I 79. Oamenii muncii = toți cei care muncesc permanent cu brațele sau cu mintea într-un sector al producției. Protecția muncii = ansamblul măsurilor luate pentru a evita accidente de muncă, a asigura desfășurarea activității muncitorilor în condițiile cele mai bune. Muncă în acord v. acord. Muncă salariată v. salariat. Muncă calificată v. calificat. Diviziunea muncii v. diviziune. ◊ Expr. A cuprinde munca = a face față cu succes, a îndeplini cu succes anumite sarcini de îndrumare sau de conducere. A scoate din muncă = a îndepărta pe cineva dintr-un anumit post. 2. Efort de a realiza ceva; osteneală, strădanie. Stilul artistic al lui Eminescu este rezultatul unei munci îndelungate de selectare a materialului din limba comună. ROSETTI, S. L. 37. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. ♦ Ocupație, îndeletnicire. Care muncă mi-e mai dragă? Munca cea de haiducie. ALECSANDRI, P. P. 290. ♦ (La pl.) Lucrul cîmpului; muncă agricolă. O să vii să ne rogi să sărim să-ți facem muncile-n primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 209. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Văzui oameni... Cu plugurile la munci. ALECSANDRI, P. P. 285. 3. Folosul material agonisit prin lucru; agonisită. Cînd își aducea ea aminte de puicele cele nadolence și baghete, de vinișorul din cramă, de răsipa ce s-a făcut cu munca ei... crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 12. Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare. BOLLIAC, O. 203. 4. (Învechit, mai ales la pl.) Torturi, cazne. Muncile cele groaznice ale usturimei. ISPIRESCU, U. 78. Și-n temniță să-i bagi, Și la muncă să-i ții Pîn-or pieri de vii! TEODORESCU, P. P. 106. ♦ (Rar) Suferință, chin. Cîte munci, cîte necazuri... Inimi, soarta hotărește să răbdați. CONACHI, P. 82. 5. (Numai în expr.) Muncă silnică = pedeapsă care se aplică pentru fapte penale grave, pentru crime (pronunțată printr-o hotărîre judecătorească). Didina... îl orbește, riscînd astfel să fie arestată și să meargă la munca silnică. GHEREA, ST. CR. I 366.

MUNCĂ ~ci f. 1) Activitate fizică sau intelectuală îndreptată spre a crea bunuri materiale și spirituale. 2) Efort (fizic sau intelectual) în vederea atingerii unui scop. 3) Lucru realizat printr-o activitate. 4) înv. mai ales la pl. Suferință fizică sau/și morală (foarte puternică); chin greu; caznă; tortură; supliciu. 5): ~ silnică pedeapsă prin care un condamnat era lipsit de libertate și pus la lucru greu. [G.-D. muncii] /<sl. monka

muncă f. 1. pl. chinuri veșnice pentru pedeapsa păcătoșilor: muncile iadului; o biată păsărică de munci te izbăvește AL.; 2. anevoință, necaz: destulă muncă am avut; 3. greutate de a face ceva: muncă grea; 4. lucrare penibilă: munca câmpului, unelte de muncă; muncă silnică, pedeapsă aflictivă și infamantă la care se osândesc (minimul 5 ani, maximul pe vieață) criminalii în ocne. [Slav. MÕKA, supliciu, martiriu].

múncă f., pl. ĭ (vsl. monka, rus. múka. V. mucenic). Chin, supliciŭ, tortură: muncile ĭaduluĭ. Greutate, dificultate: cu multă muncă am făcut asta. Acțiunea de a munci, de a lucra lucrurĭ grele manuale saŭ și intelectuale, lucru, lucrare: munca cîmpuluĭ, munca unuĭ hamal, unuĭ profesor. Muncă silnică, V. silnic. V. și clacă, robotă.

LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS (lat.) (Virgil) = Munca fără preget învinge ori și ce.

muncă s. f., g.-d. art. muncii; pl. munci

muncă s. f., g.-d. art. muncii; pl. munci

muncă s. f., g.-d. art. muncii; pl. munci

carte de muncă s. f. + prep. + s. f.

carte de muncă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de muncă; pl. cărți de muncă

Erou al Muncii Socialiste

muncă (munci), s. f. – 1. Martiriu, chin, supliciu. – 2. Lucru, treabă. – Megl. moncă. Sl. mąka „chin” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Conev 66), cf. bg. măka „muncă”, sb. muka; cf. mucenic. – Der. munci, vb. (a tortura, a martiriza; a se necăji, a se chinui; a lucra); muncitor, s. m. (înv., chin; lucrător; adj., laborios, activ); muncelniță, s. f. (înv., martiriu), din sl. mąčenica; muncitoresc, adj. (lucrător); muncitorime, s. f. (adunare de muncitori).

LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS (lat.) munca stăruitoare învinge totul – Vergiliu, „Georgica”, 1, 145-146.

ORGANIZAȚIA INTERNAȚIONALĂ A MUNCII (O.I.M.; în engl.: Internațional Labour Organization – I.L.O.), agenție specializată în cadrul sistemului O.N.U. (din 1946), cu sediul la Geneva (Elveția), creată în 1919, în scopul ridicării nivelului de trai și de muncă pe plan internațional și al îmbunătățirii condițiilor de muncă. O.I.M. are 175 de membri (2002). România a fost membru în perioada 1919-1940 și a revenit în organizație în 1956. În 1969 O.I.M. primește Premiul Nobel pentru Pace.

a nu se omorî cu lucrul / cu munca / cu treaba expr. a nu munci la nivelul real al propriiilor posibilități; a munci puțin.

a trece (pe cineva) la munca de jos expr. (d. șefi) 1. a trasa (unui subaltern) o sarcină neplăcută. 2. a retrograda (pe cineva) dintr-o funcție.

Cooperativa Munca în Zadar expr. (iron.) activitate sterilă; activitate care nu aduce profit celui care o prestează.

MUNCĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.

MUNCĂ s. 1. v. lucru. 2. v. activitate. 3. v. strădanie.

MUNCĂ s. 1. lucru, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare. (A făcut o ~ de calitate; s-a apucat de ~.) 2. activitate, îndeletnicire, lucru, ocupație, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.) 3. caznă, chin, efort, forțare, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.)

muncă s. v. CALVAR. CANON. CAZNĂ. CHIN. DURERE. ÎNCERCARE. PATIMĂ. PĂS. PĂTIMIRE. SCHINGIUIRE. SCHINGIUIT. SUFERINȚĂ. SUPLICIU. TORTURĂ.

MUNCĂ. Subst. Muncă, munculiță (dim.), muncușoară, muncire (înv. și pop.), lucru, lucrat, lucrare (înv.), treabă, trebușoară (dim., pop. și fam.), trudă (pop.), trudnicie, robotă, roboteală, robotit. Producție. Osteneală (înv. și pop.), oboseală, efort, strădanie, străduială (rar), străduință (rar), istovire. Acțiune, activitate; ocupație, îndeletnicire, preocupare; meserie, profesie, profesiune; slujbă, slujbuliță (dim.), slujbușoară (rar), serviciu, post; cîmpul muncii. Muncă fizică, muncă manuală; muncă agricolă, munca cîmpului; muncă industrială; muncă intelectuală. Muncă grea. Muncă salariată. Forță de muncă. Muncitor, om al muncii, lucrător, truditor (pop. și livr.), slujbaș, salariat. Adj. Muncitor, truditor (pop. și livr.), trudnic (pop.), lucrător, harnic, strădalnic (înv. și pop.), activ, zelos, robaci (reg.). Muncit, trudit (pop.), obosit, ostenit (înv. și pop.), istovit, spetit. Vb. A munci, a lucra, a munci din greu, a se speti muncind, a munci (a lucra) pe brînci, a trage în (la) ham, a munci ca un hamal, a roboti, a trebălui, a se istovi, a se osteni (înv. și pop.), a-și da (toată) osteneala, a se căzni, a se sili, a (se) trudi (pop.), a-și da truda (pop.); a face treabă, a avea treburi, a avea treabă pînă peste cap, a nu-și vedea capul de treburi, a fi în treabă, a avea de lucru, a avea lucru (reg.), a fi ocupat, a fi prins (cu lucru, cu treburi); a activa, a fi activ; a produce, a crea. A porni la muncă, a veni singur la ham, a se pune pe treabă, a se da la treabă, a se pune pe (la) lucrate, a se înhăma la lucru, a pune umărul, a ajuta, a da o mînă de ajutor. V. activitate, efort, hărnicie, îndeletnicire, meșteșug, meșteșugar, oboseală.

Muncă ≠ odihnă

Labor omnia vincit improbus (lat. „Munca stăruitoare biruie toate”) Vergiliu, Georgice (I, 144-145) – text devenit un răspîndit adagiu încă din epoca romană. Marele poet povestește în versuri cum omul, de la unealta primitivă, a ajuns la feluritele meșteșuguri. Cugetarea lui Vergiliu este citată (de obicei în original) ca un îndemn la sîrguință și perseverență. A figurat ca moto și pe manuale didactice. LIT.

Muncă de Sisif – Rege legendar din Corint, Sisif a fost osîndit de Zeus, pentru nesupunere, să urce pe povîrnișul unui deal din infern, ducînd în spinare o stîncă uriașă. Dar cum ajungea în vîrf, stînca aluneca și se rostogolea înapoi, Sisif fiind nevoit să reînceapă efortul său zadarnic. Din această legendă a izvorit expresia literară muncă de Sisif. Ea înseamnă o strădanie istovitoare și inutilă care trebuie mereu luată de la capăt – un efort spre o țintă, spre un obiectiv imposibil de atins, care cere zilnic noi și deșarte sacrificii. Cu același sens întîlnim și varianta: stînca lui Sisif. „Pentru tihnă-n van mă bat/ Sînt pizmaș pe Danaide,/ Pe Sisif cel încercat” (H. Heine, poezia Infernul). Vezi și: Butoiul Danaidelor – Meșterul Manole – Chinurile lui Tantal. MIT.

MUNCĂ s. f. (Mold., ȚR) Lucru realizat ca rezultat al unei activități. A: Să-și piiardză muncă și să nu ia nemică den roada viei. PRAV. B: Judecă...de se cuvine să fiu lipsit ... de munca și osteneala tinerețelor mele. ANTIM; cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: sl. mǫka. Vezi și munci.

MUNCĂ s. f. 1. (Învechit și popular; mai ales la pl.) Tortură, caznă, chin (la care erau supuși osîndiții); s p e c. (de obicei determinat prin „veșnic”, „de vecie”, „vecilor” etc.) chinurile iadului. Se nu adaugâ-se ție scaunul fără-legiei, ce face munci (f ă u r e ș t e a s u p r i r e a B 1938). PSALT. 197. Să scape de gheenă și de munca de vecie. CORESI, EV. 29. Vor mearge aceia în munca veacilor (a. 1579). GCR I, 19/8. 7 coconi. . . ascunși. . . de frica muncilor. MOXA, 367/26, cf. GCR I, 138/12, HERODOT (1645), 196. Și în iad rădică ochii lui, fiind în muncă. N. TEST. (1648), 91^v/6. Nu vă temeți. . . de muncile aceste trecătoare (a. 1674). IORGA, S. D. XXI, 28. Și-i va turbura-n urgie, în munca cea cu vecie. DOSOFTEI, PS. 14/12. Toți muriia și mergea în muncă. FL. D. (1680), 16^r/7. Al tău hainlîc de mai înainte nu poate fărnumai să ne ducă la munca de veci (a. 1750). GCR II, 49/20. O strînseră cu vîrteaje de munci. MINEIUL (1776), 179^v1/32. Ca să ia munci, în iad va să se ducă. MAIOR, P. 107/25. Această incviziție. . . întinse lucrările sale cu munci și arderi. . . și asupra creștinilor. AR (1829), 237¹/18. A hotărît să te omoare cu muncile ce ț-a făcut vezirul. GORJAN, II, 163/13. Hojma le spunea de focul Gheenii și de muncile ce-i așteaptă. NEGRUZZI, S. I, 225. Și-n temniță să-i bagi Și la muncă să-i ții Pîn-or peri de vii ! TEODORESCU, P. P. 106. Se ruga. . . pentru sufletul lui, care-l scapa din ghearele diavolului și a muncilor celor vecinice. ȘEZ. V, 36. Plînge-va Adam atunci, Văzînd păcătoșii-n munci. ib. XII, 102. ◊ (Determinat prin „mare”, „greu”, „cumplit” etc.) Cine va face rău, rea muncă i se va găti în vecie. CORESI, EV. 68, cf. 18, 82. Să vedemu muncile cele marile (cca 1580). CUV. D. BĂTR. II, 344/13, cf. 312/9. I-au fost certînd cu o muncă mare. PRAV. 208, cf. 96, 109. Pre nepoții lui Vasilie Vodă cu mari munci i-au omorît. M. COSTIN, ap. GÎDEI, 316. I-au dat gre muncă păgînească 5, 6 dzile păn-au spus toat-averea ce-au avut. NECULCE, L. 350. Feliuri de ispitiri, munci cumplite, bătăi. . . au răbdat. IACOV, SYN. 8^v/15. ◊ (Învechit) Muncă de cap = pedeapsă cu moartea. Și care nu va vrea să se leapede de Hristos, să i să dea muncă de cap. MINEIUL (1776), 104^r2/30. La muncă de cap să fie Syndipa (a. 1802). GCR II, 189/13. ♦ (La pl.) Mijloace, instrumente de tortură. Cu teslă și cu bardă și cu svredel. . . cu toate muncele și cu toate-l muncește, de-l giunghe și-l taie. COD. TOD. 214. Unul dintre dînșii, după ce au căzut în prepus, s-au prins și trăgîndu-se la munci, au descoperit vicleșugul. ȘINCAI, HR. I, 5/29. ♦ P. e x t. Durere, suferință (fizică sau morală). Și plecă-se întru munci înrema lor. PSALT. 229. Este slobod și de muncile lăcomiei și priiaten șie îș face. N. COSTIN, ap. GCR II, 14/9. Socoti ce lucru de iute și de muncă iaste dragostea muierească. VARLAAM-IOASAF, 141^r/15. Dragostea ce se naște în muncele robirei. HELIADE, O. I, 169. Să nu faci arătare Ce inimă e în muncă De să arde așa tare. PANN, E. I, 23/6. Ah! prieteșugul . . . Pentru mine este muncă, dojană și chinuire. CONACHI, P. 84. Voi fi supus duioasei, nemaisimțitei munci, C-o oaste de imagini să te iubesc ș-atunci ? EMINESCU, O. IV, 437. Rugă pe toți oamenii săi ca să-i puie foc [rugului], spre a scăpa de muncile cele groaznice ale usturimei ce-l chinuiau. ISPIRESCU, U. 78. De ce-i iubirea dulce? Căci are neajunsul Acelui chin ce-ți place: să-și facă însuși munci ! COȘBUC, S. 42. ♦ S p e c. (Sens curent; la pl.) Durerile facerii. Cf. COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. 2. Efort, trudă, osteneală, strădanie (depuse într-un anumit scop). Cu mare muncă scoasem, den limbă jidovească . . . pre limbă românească. PALIA (1581), 11/24. Nefiindu putință să să hrănească fără de muncă și fără de lucru (a. 1675). GCR I, 219/32. Dar cît sînt ei de voinici, Geaba, că nu-s dați la munci. PR. DRAM. 307. Fără muncă l-am biruit. DDRF.. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I, 151. Astăzi rodul muncii mele, fătul ce-am crescut din fașă într-o clipă să-l răpuie Vlaicu, inimă pizmașă ? DAViLA, V. V. 116. În manuscrisele poeziilor lui se vede munca de a da strofelor ordinea cea mai firească. IBRĂILEANU, S. L. 228. Stilul artistic al lui Eminescu este rezultatul unei munci îndelungate. ROSETTI, S. L. 37. ◊ E x p r. (Regional) A fi muncă de . . . = a fi greu să . . . Lesne-i măi, de a-l aduŝe, Numa-i muncă d-a-l cunoaște. ALEXICI, L. P. 6. (Regional) A-i fi muncă (de cineva) = a se sfii, a se jena (de cineva). Com. LIUBA, cf. NOVACOVICIU, C. B. II, 4. 3. Desfășurare a unei activități (fizice sau intelectuale); activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale; lucru, treabă. Pune temeiu. . . pe munca ta. MARCOVICI, D. 11/1. [Omul] este oare pentru muncă născut și zidit în lume ? CONACHI, P. 274. Munca e bogăție vecinică. RUSSO, S. 31. Munca e blagoslovită, Cînd te ții de ea, ai pită. PANN, ap. TDRG. Sfîntă muncă de la țară, izvor sacru de rodire. ALECSANDRI, P. III, 42. Cu munca m-am trezit. CREANGĂ, P. 200, cf. 329. Sfîntă muncă e aceea Ce răsplată-n ea-și găsește. VLAHUȚĂ, O. A. I, 25. Mărturiile trecutului nostru. . . ne vorbesc de pămîntul de muncă. PAMFILE, A. R. 1. Un cîntec, Un cîntec ce-l tot aud: La muncă. BACOVIA, O. 188. La arhondaric – muncă la cataramă, încă din răsăritul soarelui. STĂNOIU, C. I. 87. Să întrerupem munca pentru cîteva ore. SAHIA, N. 40. Munca e pulsul de viață al omenirii, e biruința veacurilor viitoare. SADOVEANU, O. VI, 177. Au dreptul la sporuri de salariu salariații care lucrează în condițiuni de muncă neobișnuită. LEG. EC. PL. 284, cf. 275. În Republica Populară Română, munca este o datorie și o chestiune de onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă. CONST. R.P.R. 13. Știm cu toții ce rol important joacă munca și, mai mult, ce rol urmează ea să joace în societatea socialistă. V. ROM. iunie 1957, 161. Batoza se aude duduind, Răzbate pîn-aici cîntecul muncii. BENIUC, M. 128. Rodește spornic holda de muncă și strădanii. DEȘLIU, G. 6. Munca este fîntîna cea nesecată din care se poate îndestula omul. POPESCU, B. II, 47. Iubirea de muncă avere-ți bagă-n pungă. ZANNE, P. VIII, 373. Cu munca, frate, și din piatră scoți lapte. id. ib. 374. ◊ (Personificat) Flămînzi venim ta poarta-ți, sfîntă muncă. NECULUȚĂ, Ț. D. 11. ◊ (Jur.) Muncă silnică = pedeapsă privativă de libertate (și cu obligația de a munci), prevăzută pentru infracțiuni grave. Sectarii religioși, trimiși la munca silnică pentru credințele lor religioase. GHEREA, ST. CR. II, 227, cf. I, 366. L-au osîndit la muncă silnică, zece ani. SADOVEANU, O. III, 446, cf. DM, DER. Muncă abstractă v. a b s t r a c t. Muncă concretă v. c o n c r e t. Muncă simplă v. s i m p l u. Muncă complexă v. c o m p l e x. Muncă vie v. v i u. Muncă salariată v. s a l a r i a t. Muncă necesară v. n e c e s a r. Om al muncii = persoană care își cîștigă existența muncind, fără a exploata pe alții. Diviziunea muncii = procesul desprinderii diferitelor categorii de muncă (3) din ansamblul muncii sociale și al fixării lor ca activități de sine stătătoare; totalitatea diferitelor categorii de activitate existente simultan. DER. Protecția muncii = ansamblu de măsuri luate în scopul de a asigura muncitorilor cele mai bune condiții de activitate. Cf. DL, DM. Forță de muncă v. f o r ț ă. Mijloace de muncă v. m i j l o c. Productivitatea muncii v. p r o d u c t i v i t a t e. Cîmpul muncii v. c î m p. Zi de muncă v. z i. Zi-muncă v. z i. ◊ L o c. a d j. De muncă = arabil. Mărturiile trecutului nostru. . . ne vorbesc de pămîntul de muncă. PAMFILE, A. R. 1. ◊ E x p r. A cuprinde munca = a-și îndeplini sarcinile. A scoate din muncă = a îndepărta pe cineva dintr-un anumit post. ♦ S p e c. (La pl.) Lucrări agricole. O să vii să ne rogi să sărim să-ți facem muncile-n primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 209. Ca mîine se desprimăvărează și vin muncile. REBREANU, R. I, 236, cf. 255. Văzui oameni. . . Cu plugurile la munci. ALECSANDRI, P. P. 285. 4. (Concretizat) Lucru realizat pe baza unui efort, ca rezultat al unei activități; cîștig material obținut prin muncă (3), f o l o s, p r o f i t. Și deade rugiriei rodul lor și muncile (a g o n i s i t a H). PSALT. 160. Se atîta osîndesc ceia ce nu miluiesc . . ., cu cît mai vîrtos osîndiți fi-vor care-i răpesc munca striinilor. CORESI, EV. 42. Să-și piiardză muncă și să nu ia nemică den roada viei. PRAV. 8. Judecă. . . de se cuvine să fiu lipsit. . . de munca și osteneala tinerețelor mele. ANTIM, P. XXVII. Dupe ce le-au dat munca înapoi, le-au măritat. FILIMON, O. Î, 429. Cînd își aducea ea aminte. . . de răsipa ce s-a făcut cu munca ei. . . , crepa de ciudă. CREANGĂ, P. 12. O cîrpă din gunoi este o muncă de om, peste care te faci stăpîn, dacă o pui d-o parte. DERLAVRANCEA, ap. TDRG. Dormea cît e ziua de mare, se întindea, căsca, puteau să treacă cirezi de vite prin munca oamenilor. SADOVEANU, O. III, 110. ♦ Spec. (Neobișnuit) Operă scrisă; lucrare, carte. Începutul și pricina unirei acesteia le-am scris în munca mea cea lătinească. ȘINCAI, HR. III, 176/21. – Pl.: munci și (învechit, rar) munce. – Din v. sl. мѧка.